Suporterii nu uită

Suporterii nu uită
HUNEDOARA. Data de 15 mai reprezintă termenul avansat de autorităţile din municipiul Hunedoara pentru găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte reactivarea clubului Corvinul.


Cum data limită se apropie, suporterii hunedoreni
aşteaptă cu sufletul la gură decizia
luată de reprezentanţii Primăriei
şi de Mircea Alic, preşedintele Corvinului.
Numai că, până la această
oră, tăcerea este totală, iar despre
fotbal sau Corvinul nu s-a mai auzit nimic în
Hunedoara.


Într-un comunicat postat pe site-ul suporterilor
corvinişti li se reaminteşte
autorităţilor locale şi lui Mircea Alic
că ultima promisiune făcută în
legătură cu Corvinul era pentru data de 15
mai. A mai rămas o singură zi,
însă cum nu s-a întâmplat nimic
până acum, suporterilor le este greu să
creadă că, în intervalul foarte scurt
care a mai rămas, se va mai găsi soluţia
salvatoare. Mai mult, suporterii echipei hunedorene au
postat pe site şi câteva motive care ar
putea fi invocate de autotirăţile locale
în cazul unui răspund negativ:


„ E criză financiară!


Consiliul Local Hunedoara are un buget prea mic pentru
a mai investi şi în sport.


Nu am găsit niciun investitor.


Nu s-a ajuns la un acord cu Alic / Alic: Nu am ajuns la
un numitor comun cu autorităţile locale.


Hunedorenii vor trotuare şi străzi curate, nu
fotbal.


Microbiştii nu vor în mod deosebit revenirea
Corvinului, ci doar să aibă fotbal în
Hunedoara.


Baza sportivă trebuie mai întâi
renovată. Mai bine începem la anul.


Toate echipele au probleme financiare. De ce sa
vină cineva tocmai la Hunedoara ?


S-a promis revenirea Corvinului, dar anul ăsta nu
putem. Aveţi răbdare!


Nu are rost să punem preţ pe istorie. Noul e
o caracteristică a societăţii. Nu se pot
da bani de la judeţ.


Asteptaţi conurbaţia! Atunci poate vor fi
bani.


Încă mai negociem cu Vişinescu.
Staţi linistiti ! E pe drum.


E prea putin timp până în august
să facem o echipă. Mai bine ne apucăm
din timp, la anul!


Nu s-a promis niciodata revenirea Corvinului. A fost o
greşeala de tipar, video, audio. Ce sa-i faci ? Cu
toţii greşim!” (www.corvinul1921.ro)

A.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !