Pe 1 iunie 2017, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat înaintarea unui denunţ (nr. 281/P/2017) către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în căminele-spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației. Denunțul vorbea de moartea a 771 de copii, ca urmare a tratamentelor inumane la care au fost supuși. La Căminul-spital pentru minori nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 – 26 martie 1990. Dosarul e încă… în lucru. Printre primele imagini ale României postrevoluționare, propagate în străinătate, au fost imaginile cu lagărul de exterminare a copiilor de la Cighid. Ziaristul german care reușise imposibilul, să pătrundă dincolo de porțile infernului de la Cighid, mărturisea că e cel mai terifiant lucru pe care l-a văzut vreodată. La 30 de ani distanță, jurnaliștii Kanal D au reușit să o găsească pe una dintre puținele supraviețuitoare ale lagărului, Sărmanca Beladi, care are azi 34 de ani și e mama a doi copii. Singura supraviețuitoare care cunoaște sentimentul de a fi mamă… Sărmanca a vorbit despre coșmarul din copilărie, iar povestea ei, după modelul povestirilor în ramă, e drama copiilor de la Cighid.
Mărturiile adunate de IICCMER privind condiţiile de viaţă de la căminele-spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare. În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, consemnate în actele de deces la Cighid, sunt: bronhopneumonie – 61 cazuri, encefalopatie cronică infantilă – 52 cazuri, enterocolită acută – 4 cazuri, epilepsie și traumatisme cranio-cerebrale – câte 3 cazuri. „Am fost trimiși să murim acolo”, spune Sărmanca Beladi. Jurnaliștii germani i-au descoperit pe copiii internați la Chighid așteptând moartea în camere fără geamuri, îmbrăcați sumar, stând unul lipit de altul, ca să nu înghețe, nemâncați.
O îngrijitoare a povestit că în paturile mari stăteau și 20 de copii. Femeia și-a amintit de imaginile cu copiii înghețați din cele 4 saloane mari, adăugând că „ăia care au supraviețuit erau în saloane mai micuțe”.
„Au fost foarte mulți, și acum suntem foarte puțini care am supraviețuit. Îmi amintesc toate secvențele, cum urlau copiii, cum plângeau, cum strigau. Nu puteam să ne apărăm, să spunem ce ne doare… M-a lăsat la spital, și doctorii m-au dat în Oradea, și de acolo am ajuns la Cighid. Cum ne țineam noi de mână, cum plângeam, cum ne țineam de pat. Era mai rău ca la pușcărie. Dacă erau ei în locul nostru, mai ziceau asta? A fost rău acolo, nu pot spune că a fost bine. Ne mâncau șobolanii… Mi-e greu, nu pot să uit. Nu știam sentimentele de dragoste, de iubire, de îmbrățișare. Cam târziu am aflat ce înseamnă iubirea și dragostea. La 11 ani am cunoscut-o pe mama. Am fugit. Nu am întrebat-o, nu am vorbit, am fugit. Unde erai când am avut nevoie de tine? Mi-a zis că am fost bolnavă, că am avut puroi. Oricât ți-ar fi de greu, nu îl arunca precum un gunoi. Eu nu știu ce înseamnă să am mamă. Eu nu o judec, dar lasă-mă să am o viață”, povestește Sărmanca, pentru reporterii emisiunii „Asta-i România”, de la Kanal D. Imaginile reportajului sunt cutremurătoare. Sărmanca Beladi mângâie crucile celor cu care a fost parte a dramei din lagărul de la Cighid și spune, în timp ce imaginile cu crucile micuților se derulează una câte una: „Parcă s-a rupt o parte din trupul meu, parcă mi-au luat o parte din viață. Jumătate din inima mea s-a luat, odată cu ei. Nici acum nu îmi vine să cred că stau pe fierul ăsta din pătuțuri și că încă mai este aici. Nu îmi vine să cred că eu mai trăiesc pe pământ…”
Citiți principiile noastre de moderare aici!