Surpriza s-a lăsat aşteptată

ARAD – Contor Group UAV nu a avut suficiente resurse pentru a furniza surpriza şi a răpune Steaua. Bucureştenii au câştigat pe arena CPL cu 30-21 (20-16), după o întâlnire în care, din păcate, au fost „vioara întâi”. Lăudabilă, oricum, replica rugbiştilor noştri, ei ţinând aproape pe tabelă.

După eseul lui Mihalache, transformat de Vlaicu şi o lovitură de pedeapsă a celui din urmă (0-10), Dimofte răspunde printr-o încercare şi o transformare. La 7-10, Gal culcă balonul în terenul de ţintă advers, iar Vlaicu ridică scorul la 7-17. Dimofte nu se lasă, oricum, împingându-şi băieţii înainte, la concurenţă cu „internaţionalul” Vlaicu. Echilibrul domnea încă la pauză. O dublă decizie a arbitrului Radu Petrescu, din Capitală, va cântări însă destul de greu. El va dicta lovitură de pedeapsă în vecinătatea buturilor arădene (transformată, evident, de Vlaicu) şi îl va elimina, pentru 10 minute, pe Vali Ursache. Cale liberă pentru stelişti, care profitând de unele erori ale grupării noastre, se vor distanţa, ajungând să aibă un avantaj liniştitor (16-30). Pe final, Paraschiv reduce din diferenţă, mulţumită unui frumos eseu.

Cele două distribuţii

Contor Group: Chiroiu, Maxim, Năcuţa – Ursache, Fânaru – Vlădeanu, Paraschiv, Borcea – Achim, Dimofte – Teodorescu, Preda, Bordea, Gârbău – Fercu. Au mai jucat: Grindei, Ene, D. Stoica, C. Stoica, Dinu.

Steaua: Băsălău, Mihalache, Ion – Grigore, Mocanu – Tatu, Agiacăi, Baraulea – I. Andrei, Dumbravă – Neiner, Vlad, Gal, Ciuntu – Vlaicu. Au mai evoluat Nere, Puiu, Zebega, Lupu, Melinte, Tomescu.

Adrian Hartau



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase