Suspectat că a furat 4600 de lire

CETARIU – Poliţiştii din Cetariu au fost sesizaţi de un localnic din Şişterea că în perioada 14 ianuarie – 6 februarie, persoane necunoscute au sustras din locuinţa sa suma de 4.600 de lire sterline.

În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe prezumtivul autor, ca fiind O.F.A. (26 ani), consătean cu păgubitul.

„Tânărul a prestat munci ocazionale la familia de la care au fost sustraşi banii. Astfel, în perioada 6 – 12 ianuarie, acesta ar fi profitat de neatenţia părţii vătămate şi, ştiind unde sunt păstraţi banii, ar fi sustras întreaga sumă. Până la 6 februarie, dată la care a fost constatat şi reclamat furtul, suspectul ar fi reuşit să cheltuiască 2.400 de lire sterline, diferenţa de 2.200 fiind recuperată de poliţişti şi restituită părţii păgubite”, a declarat subinspector Alina Dinu, ofiţerul de presă al IPJ BIhor.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !