Suspecţi de crimă reţinuţi de procurori

ORADEA – Doi suspecţi de comiterea unor crime au fost reţinuţi miercuri, de procurori. „Procurorul criminalist Florian Demian a procedat miercuri la reţinerea autorilor a două infracţiuni de omor, respectiv cea din noapea de 17 /18 martie din localitatea Gurani şi cea din 6/6 aprilie din localitatea Leş”, a declarat procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit procurorului, în seara de 17 martie 2007 N.I. din Gurani, în vârstă de 47 de ani, a fost bătut de unul din cei 11 copii din familie, în aşa măsură încât la 3 săptămâni după aceasta, capul familiei a decedat în spital. Din concluziile preliminarii ale medicului legist rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unei bronhopneumonii survenită în evoluţia unui politraumatism cu fracturi costale, fracturi de mandibulă şi contuzie

cerebrală; între leziunile constatate şi deces existând legătură de cauzalitate directă.

Violenţele s-au produs în contextul unor certuri, dintre părinte şi fiu, pe fondul consumului de alcool, de către cel din urmă. „Cât priveşte cealaltă faptă de omor, petrecută în localitatea Leş,cercetările fiind în curs vom reveni cu informaţii în zilele următoare”, a mai spus procurorul.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase