Suspendarea preşedintelui în presa de azi

7Comentarii
Jurnaliştii comentează pe spaţii ample suspendarea preşedintelui şi manifestaţia din Piaţa Universităţii. Titluri incendiare, abordări inedite, amănunte de culise, un adevărat spectacol de presă.

L-au întors la popor este principalul titlu din ediţia de azi a Cotidianului. Ales de popor, suspendat de aleşi mai notează Cotidianul. Parlamentarii l-au suspendat ieri pe preşedintele Traian Basescu. Rezultatul votului era anticipat încă de miercuri la bursa pariurilor, iar surprizele au lipsit. Cu acelaşi leitmotiv, Jurnalul Naţional titrează: Inapoi la popor. După mai bine de cinci ore, Parlamentul a decis ieri suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Neoficial circula informaţia că preşedintele va demisiona după ce hotărârea de suspendare va fi publicată în Monitorul Oficial.


Chiar dacă va demisiona sau nu, un lucru e cert: întoarcerea la popor, scrie Jurnalul Naţional. Gardianul are o abordare inedită. Whiskyul a devenit istorie titreaza Gardianul cu referiri la ziua de ieri. Cu 322 de voturi pentru si 108 de voturi impotriva, Băsescu a plecat de la Cotroceni direct in Piaţa Universităţii. Dacă în 2004, după câştigarea alegerilor, Băsescu s-a afişat in faţa poporului cu Tăriceanu, ieri, preşedintele şi-a prezentat un prieten, mulţimii, şi anume Theodor Stolojan, mai scrie Gardianul.


Vin la Cotroceni este principalul titlu din Ziua. De luni, după ce Curtea Constituţională va declara vacanta funcţia, noul sef al statului va fi Vacaroiu, scrie Ziua. România Liberă titrează: Expulzat din Cotroceni. În locul unor dezbateri centrate pe argumentele constitutionale, aleşii au preferat discursuri politicianiste de campanie electorală, precizează România Liberă.


Cotidianul Adevarul descrie România ca fiind ţara lui Răzgândescu şi Răzgândeanu. Preşedintele nu a demisionat la 5 minute, avându-l ca model pe premierul Tariceanu, care in 2005, nu si-a respectat promisiunea de a renunţa la postul de premier, scrie Adevărul. Pe lângă articolele de fond, în toate ziarele centrale, editorialele, două-trei pe ediţie, tratează şi comentează acelaşi subiect: supendarea preşedintelui Traian Băsescu.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor