Sute de elevi exmatriculaţi

Sute de elevi exmatriculaţi
DEVA – În anul şcolar 2006 – 2007 un număr de 482 de elevi hunedoreni, din totalul de 512, au fost exmatriculaţi pentru absenţe, iar alţii 30 pentru alte motive.

În semestrul doi al aceluiaşi an şcolar numărul elevilor exmatriculaţi a crescut, fenomenul menţinându-se şi în anul şcolar 2007-2008. Potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, preavizul de exmatriculare se întocmeşte elevilor neînscrişi în învăţământul obligatoriu, dacă absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu.

Chiul cu ştirea părinţilor

La nivelul judeţului Hunedoara există un număr total de 78.000 de elevi, înscrişi în 420 de unităţi de învăţământ. Anul trecut numărul elevilor era cu aproape 300 mai mare deşi s-au înregistrat abandonuri şcolare, mulţi elevi nemaiînscriindu-se în clasa a IX-a. După primul semestru, un număr de aproape 9.000 de elevi au avut nota scăzută la purtare. Dintre aceştia, 1.907 au avut note la purtare sub 7. Problemele disciplinare constatate în şcolile hunedorene au dus, desigur, la abandon şcolar. Dintre elevii care au abandonat şcoala anul trecut 121 de elevi au frecventat cursurile învăţământului obligatoriu. Principala cauză a abandonului şcolar şi a absenteismului este lipsa resurselor financiare a familiilor ai căror copii sunt nevoiţi să efectueze naveta. Părinţii acestora nu au ce face şi admit ca elevii să stea acasă.

 

„În zona Haţeg elevii sunt nevoiţi să efectueze naveta la Hunedoara, Petroşani şi Deva în lipsa unor specializări liceale tehnologice sau a inexistenţei SAM-urilor în această zonă. De asemenea, tinerii nu sunt orientaţi în mod corespunzător de către cadrele didactice (diriginţi) pentru a opta la înscrierea în liceu/ SAM către cele mai apropiate unităţi de învăţământ faţă de domiciliul acestora”, a precizat Dan Oltean, şeful Centrului de Asistenţă Psihopedagogică Hunedoara – Deva.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase