Sute de fosti parlamentari si alesi locali declarati in conflict de interese, scapati de sanctiuni

De T. Ex.
Sute de fosti parlamentari si alesi locali declarati in conflict de interese, scapati de sanctiuni
© Foto: Facebook/ Parlamentul Romaniei Camera Deputatilor
Aproape 700 de foști deputați, senatori, dar și aleși locali care au fost declarați de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese ar putea scăpa de sancțiuni. Concret, interdicțiile de ocupare a unor funcții publice, de către aceștia, pentru o perioadă limitată de timp, ar putea fi șterse. Celor aflați în această situație le-au dat o mână de ajutor judecătorii Curții Constituționale, care au respins o sesizare făcută de Klaus Iohannis în acest sens.

La baza demersului menit să îi scape de efectele normelor în vigoare pe aleșii declarați incompatibili sau în conflict de interese stă o modificare a legii adusă de deputatul PSD, Florin Iordache.

În fapt, legea viza încetarea de drept a interdicțiilor aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator sau deputat, în mandatele cuprinse în perioada 2007-2013, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitatea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013.

Odată ajuns la promulgare, documentul a fost trimis de președinte la Curtea Constituțională, spre verificare. Judecătorii au respins, joi, sesizarea acestuia, ca inadmisibilă.

La finalul anului trecut, ANI atenționa că noua lege, dacă intră în vigoare, poate avea efecte devastatoare, în sensul că toate cazurile inspectorilor de integritate în care nu s-au dat încă sentințe definitive, ori nu s-au aplicat sancțiuni – ar putea fi anulate. ANI vorbește de 675 de cazuri de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri.

Dacă normele se vor aplica, vor fi valabile și în cazurile viitoare instrumentate de inspectorii de integritate.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !