Sute de oportunități de carieră pentru orădeni, sâmbătă, la Târgul de Cariere

2Comentarii
Sute de oportunități de carieră pentru orădeni, sâmbătă, la Târgul de Cariere
Câteva sute de locuri de muncă, internshipuri, stagii de practică și oportunități de voluntariat sunt disponibile la Târgul de Cariere (TdC) Oradea.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 martie, la Lotus Center, între orele 10:00-16:00. Participă la târg aproximativ 25 de angajatori și organizații.

Limbi străine, inginerie și vânzări, domenii cu cerere mare

„Companiile care participă la Târgul de Cariere de la Oradea acoperă domenii diferite, de la IT&Software la recrutare, industria tehnică, servicii, industria hotelieră, logistică&transport,  auto&automotive, domeniul retail și cel alimentar. Posturile disponibile sunt atât pentru persoane cu studii superioare și cu experiență, cât și pentru cei interesați de un post entry level”, spune directorul Târgului de Cariere, Louisa Olar.

Se caută printre altele vorbitori de limbi străine, directori financiari, specialiști marketing, consilieri clienți, consultanți în finanțări nerambursabile, recepționeri, bucătari.

Furnizorul de componente pentru infrastructura telecom şi industria auto, Faist Mekatronic, e în căutare de angajați pentru posturi precum consilier ADR, administrator personal, inginer, specialist recrutare, programator, stivuitorist. Compania are peste 1.300 de angajați și e în continuă extindere.

Căutate sunt și joburile în vânzări și contabilitate. „Căutăm candidați pentru mai multe domenii, iar cele mai multe posturi sunt la începutul acestui an în vânzări. Recrutăm în prezent area sales manageri, agenți de vânzări, directori de vânzări, în domeniul financiar avem posturi deschise de contabil-șef, contabili care cunosc engleză, Senior Financial Controller. La doi dintre clienți avem deschise și posturi pe customer care, și anume persoane care sunt responsabile de relația cu clienții. Un post dificil de ocupat este cel de electrician auto, deoarece sunt mai puțini specialiști pe piață decât ar fi necesar”, spune Luminița Popa, Director General în cadrul Active Job Consulting.

De asemenea, compania Emerson recrutează la Oradea în cadrul Târgului de Cariere. Compania caută peste 20 de angajați pentru posturi precum Mechanical Design Engineer, Payments Controller, asistent financiar, IT System Administrator.

Angajări importante face și Celestica, în domeniul producției și tehnicii, iar Sykes recrutează cunoscători de limbi străine precum engleză și italiană pentru poziții de Customer Support dar și posturi de Management.

În plus, oportunități de carieră aduc și alte companii: Addeco, Arabesque, Connect Group, DoubleTree by Hilton Oradea, EVEXCE, Generali, H.Essers, Inteva Products, KFC, Lugera, Plexus, Școala Informală de IT, Turism Felix, Vernicolor, Xerox.  De asemenea, organizația AIESEC Oradea va prezenta oportunitățile de voluntariat.

Partener instituțional: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor.

La fel ca anul trecut, candidații vor primi gratuit din partea organizatorilor o cafea sau un ceai, pentru a fi pregătiți pentru întâlnirea cu angajatorii.

După târgul de la Oradea de sâmbătă, 12 martie, Târgul de Cariere va continua la Iași (15-16 martie), Chișinău (18-19 martie), Sibiu (23-24 martie), Cluj-Napoca (29-30 martie), Târgul de Cariere în IT (Cluj-Napoca, 31 martie-1 aprilie), Târgu-Mureș (6 aprilie).

Detalii despre Târgul de Cariere găsiți pe www.targuldecariere.ro.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor