Sute de tarabe cu bete de Mos Nicolae, pentru toate gusturile si buzunarele, la Timisoara

De A. Strugariu
Reactualizat la:
Sute de tarabe cu bete de Mos Nicolae, pentru toate gusturile si buzunarele, la Timisoara
Bastonaşe cu beteală colorată, globuri, cizmuliţe, oameni de zăpadă sau Moş Crăciuni, reni şi clopoţei, nuieluşe cu ghinde şi crenguţe de brad, cu flori sau fructe uscate şi fundiţe, beţe de scorţişoară sau bambus – timişorenii au de unde alege de Moş Nicolae, oferta este cât se poate de bogată la tarabe. Primăria Timişoara a eliberat aproape 500 de autorizaţii pentru vânzarea beţelor de Moş Nicolae.

Cei mai mulţi dintre comercianţi au fost dornici să-şi expună bineînţeles marfa în locaţiile puse la dispoziţie de municipalitate pentru vânzarea beţelor de Moş Nicoale în zona centrală a oraşului, unde e vadul cel mai bun, dar a existat interes şi pentru alte amplasamente. Unii dintre ei au venit şi din alte localităţi ale ţării în speranţa că timişorenii vor fi darnici de Sfântul Nicolae şi aşa vor face vânzare.

Cei care nu au cumpărat încă nuieluşe trebuie să ştie că preţurile încep în general de la 2 lei şi pot trece de 10 lei, ajungând chiar la 20 de lei, în funcţie de model, de materialele folosite şi de cât s-a muncit la confecţionarea lor, acestea fiind lucrate manual cu multă migală. La mare căutare sunt cele din materiale naturale, fie că vorbim despre ghinde şi crenguţe de brad, flori şi fructe uscate sau beţe de scorţişoară, bambus sau mesteacăn, dar trecere bună au şi cele împodobite cu Moş Crăciuni, reni sau oameni de zăpadă în spiritul sărbătorilor de iarnă. Se găsesc şi crenguţe de vâsc, coroniţe şi felicitări.

Primăria Timişoara a eliberat anul acesta 490 de autorizaţii pentru comercializarea beţelor de Moş Nicolae, a felicitărilor şi a crenguţelor de vâsc, în peste 20 de locaţii din oraş, în perioada 3-6 decembrie, precum şi în cadrul Târgului de Crăciun.

Se spune că, în ajunul zilei de Sfântul Nicolae, seara, Moş Nicolae merge pe la casele copiilor, fără să se arate, şi le lasă daruri în ghetuţe celor care au fost cuminţi pe parcursul anului, dulciuri şi jucării, în timp ce ceilalţi primesc nuieluşe. Fie că vorbim despre cei mici sau cei mari, oferirea beţelor de Moş Nicolae şi a cadourilor a devenit o tradiţe de 6 decembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !