Cei 35 de elevi participanţi sunt de la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu’’, Liceul Ady Endre, Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan’’, Liceul Teologic Reformat ,, Lorantffy Zsuzsanna’’, Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Liceul de Artă, Liceul Teologic Catolic ,,Szent Laszlo’’ şi de la Grup Şcolar ,,Horvath Janos’’ Marghita.
În tabără, tinerii au realizat creaţii populare specifice a cinci zone din judeţul Bihor. Acestea au fost confecţionate în cadrul celor zece ateliere meşteşugăreşti: înşirare de mărgele, pictură pe sticlă, modelaj în ghips, pictură pe faţă, realizare flori din crep, păpuşi din material textil, sticle cu seminţe, brăţările prieteniei. Totodată în cadrul proiectului au fost organizate trei seri de muzică şi dansuri populare. Atelierele au fost coordonate de voluntarii CALM.
,,Proiectul se încadrează în zona prioritară de participare civică şi sprijinirea de activităţi specifice de voluntariat şi a avut ca scop atragerea tinerilor spre meşteşugurile şi tradiţiile populare, spre cultură în general şi creşterea numărului de voluntari ai CALM Bihor implicaţi în activităţi culturale’’, a informat Daniela Băltăţescu, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, finanţatorul acestui proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!