Tabără de rromi, evacuată din Roma

7Comentarii
Tabără de rromi, evacuată din Roma
ORADEA – Poliţia italiană a evacuat, joi, o tabără de romi de pe autostrada Roma-Fiumicino, în cadrul primei operaţiuni la care au participat ofiţerii români trimişi în Italia în virtutea acordului semnat în iunie de primarul Romei cu autorităţile de la Bucureşti, relatează L’Espresso în pagina electronică.

În operaţiunea coordonată de Prefectura capitalei italiene au fost implicaţi 70 de poliţişti şi agenţi de ordine italieni, alături de circa zece ofiţeri de poliţie români care au desfăşurat o activitate “de investigaţie”.

            “A fost o colaborare pozitivă. Acţiunea ofiţerilor de poliţie români, de tip social şi de investigaţie, a precedat intervenţia forţelor noastre de ordine”, a declarat Luca Odevaine, directorul-adjunct al cabinetului primarului Romei,Walter Veltroni (foto)

            În tabăra ocupată abuziv, situată pe Via della Magliana, în apropiere de autostrada care face legătura dintre Roma şi aeroportul Fiumicino, se aflau 450 de persoane, în momentul intervenţiei poliţiei. Aceasta era cea mai mare tabără de romi din capitala italiană şi adăpostea – în barăcile şi rulotele de pe teritoriul ei – un număr total de circa o mie de persoane.

            “Cetăţenilor le-a fost restituit astfel un petic de oraş“, a declarat primarul Veltroni (foto), la încheierea operaţiunii.

            În zilele următoare, serviciul municipal de salubritate urmează să cureţe zona şi să o igienizeze.

            Primarul Romei, Walter Veltroni (foto), a efectuat o vizită la Bucureşti, la sfârşitul lunii iunie, când a semnat cu autorităţile române un acord de repatriere a romilor români stabiliţi ilegal în capitala italiană. În virtutea aceluiaşi protocol de colaborare s-a convenit ca mai mulţi ofiţeri de poliţie români să fie trimişi la Roma, pentru a asista forţele de ordine locale să gestioneze situaţia taberelor de romi.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor