Tabără de vară la Măgeşti

Tabără de vară la Măgeşti
Peste 130 de copii şi tineri au luat parte la tabăra de vară organizată de Biserica Baptistă din localitatea Măgeşti.

Tabăra a avut loc săptămâna trecută şi a cuprins lecţii biblice, cântece în limba engleză, ateliere de creaţie, de desen şi jocuri sportive.

„Activităţile taberei, care se întind pe o durată de o săptămână, s-au desfăşurat pe terenul de sport al bisericii, în curtea şi în sălile anexe ale acesteia. Zilnic, toţi copiii au primit şi o gustare. Organizăm această tabără, în fiecare vacanţă de vară, din anul 2004 încoace. La ea participă copii şi tineri cu vârste de până la 16 ani, din toate satele care aparţin comunei Măgeşti. Ne bucurăm că autorităţile locale încurajează această acţiune”, a declarat Radu Ţeţ, pastorul Bisericii Baptiste din Măgeşti.

Potrivit acestuia, tabăra este organizată cu sprijinul unei familii de credincioşi americani, care au ajutat la construcţia bisericii.

„Copiii au regretat că săptămâna pe care au petrecut-o în tabără a trecut atât de repede şi ne-au mărturisit că aşteaptă ca şi anul viitor să ia parte la activităţile acestei tabere, devenită tradiţie la Măgeşti”, a mai spus pastorul Radu Ţeţ.

Crina Dobocan

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !