Tabără eco în Pădurea Rădvani

Tabără eco în Pădurea Rădvani
Ecologie acvatică, herpetologie, păsări, lilieci şi alte mamifere mici

Acestea sunt temele propuse copiilor care vor participa în perioada 13-20 iunie în tabăra de la Cefa. Acţiunea este organizată în cadrul proiectului de educaţie ecologică „Lucrând pentru natură” desfăşurat de Asociaţia Bio-Team din Timişoara în Parcul Natural Cefa şi în siturile Natura 2000. Proiectul este finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. „Scopul este adoptarea de către comunitatea locală a unor practici pentru conservarea biodiversităţii din Parcul Natural Cefa.

Obiectivele urmărite sunt educarea comunităţii locale în direcţia protecţiei mediului, pentru a se putea realiza o convieţuire durabilă om-natură, conservarea biodiversităţii zonei şi nu în ultimul rând, promovarea zonei protejate”, spune Milca Petrovici, manager de proiect. Parteneri în proiect sunt Organizaţia Pro Cefa ,Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii “Grupul Milvus”, Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România, Societatea Română de Herpetologie,
Asociaţia Ecochoice, Asociaţia Green Project, Administraţia Parcului Naţional Körös Maros. În tabăra de educaţie ecologică vor participa 20 de elevi selecţionaţi din cadrul şcolilor din comuna Cefa. Selecţia s-a realizat în urma unei activităţi de pregătire a elevilor în şcoli, urmată de o excursie în care copiii au putut să vadă ceea ce li s-a predat. În tabără ei vor desfăşura activităţi de educaţie ecologică, alături de activităţi de protecţie şi conservare a unor specii vulnerabile de păsări şi mamifere.

Învaţă părinţii

Tabăra de vară este organizată în prelungirea taberei organizate în primăvară.

Dacă în primăvară, copiii au construit şi instalat 60 de adăposturi artificiale pentru păsări, au plantat 500 arbori pentru a asigura locuri viitoare de cuibărit pentru speciile protejate, acum copiii vor continua să înveţe despre speciile protejate din parc, vor inspecta fiecare adăpost instalat, vor identifica fiecare specie care îl ocupă, numărul de ouă sau de pui, starea lor de sănătate. Tabăra se va încheia cu o festivitate de premiere a participanţilor la tabără, a câştigătorilor concursurilor organizate, precum şi cu activitatea „Copiii învaţă părinţii” în care copiii îşi vor învăţa părinţii despre necesitatea protejării unor specii de floră şi faună.  

V.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !