Tăbăra pentru copii năzdrăvani

Organizatorii promit momente speciale, de neuitat, participanţilor. Înscrierile se pot face până în 25 mai.

Clubul de doamne Lions Club Oradea „22”, oferă  copiilor cu diabet din Bihor ceea ce nu le este accesibil în mod obişnuit, în taberele şcolare: o tabără specială, numai a lor. Cea de-a doua ediţie a Taberei pentru copii năzdrăvani 2010 va avea loc în perioada 18-24 iunie.

La organizarea evenimentului şi-au dat concursul şi voluntari din Clubul Leo Veritas Oradea, Ecotop Oradea, echipa de baschet LPS Oradea, Dans Club 80, „Vom asigura asistenţă medicală permanentă, de specialitate, cu ajutorul asistentelor medicale şi a unui medic specialist responsabil, sub supervizarea domnului doctor Popa Amorin şeful Centrului de Diabetologie Oradea”, spune preşedintele Lions 22 Oradea, Florina David.

Condiţii

Grupa de vârstă căreia i se adresează tabăra este 8-12 ani, cei 15 micuţi pacienţi insulino-dependenţi trebuie să fie stabilizaţi din punct de vedere diabetic, pe cât posibil să stăpânească un management al bolii şi să nu manifeste alte afecţiuni care ar împiedica desfăşurarea activităţilor de joacă, creative, sportive şi educative ale taberei. „Pentru că este o tabără gratuită, în caz că primim mai multe cereri au prioritate năzdrăvanii din familii cu o situaţie materială mai modestă. Le oferim copiilor cazare de trei stele, cinci mese pe zi cu alimente potrivite regimului şi asigurate de o firmă de catering specializată, dar mai ales compania celorlalţi copii şi multe, multe activităţi recreative, plimbări, sport, jocuri, dans, ateliere creative, carnaval şi foc de tabară.

Activităţile propuse vor fi calibrate după nevoile specifice acestor copii fiind coordonate de un director de tabără, cadru didactic cu experienţă în munca cu copiii, iar mâncarea va fi asigurată sub îndrumarea medicului şi a nutriţionistului şi după modelul taberei de la Buziaş. În caz că răspundeţi pozitiv invitaţiei noastre vă rugăm să ne contactaţi rapid pentru a putea primi pachetul informativ şi a include copilul, elevul sau pacientul pe lista celor participanţi”, a adăugat Florina David. Telefoane de contact: 0259.476.112 şi    0724.383484

Veronica Bursaşiu

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase