Tabere de creaţie religioasă

De Crina Dobocan
Tabere de creaţie religioasă
De taberele „Împreună să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine” s-au bucurat 100 de elevi.

A doua ediţie a taberelor de creaţie religioasă „Împreună să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine” s-a desfăşurat în perioada 4-9 iulie. În fiecare an, taberele au fost organizate prin Asociaţia Filantropia Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, la Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voievozi şi Schitul Poiana Florilor, dependent de Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea.

Cele trei serii ale taberei din acest an s-au desfăşurat, în paralel, în cele trei locaţii, şi au reunit un număr de 100 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal de la diferite şcoli din Oradea şi din judeţul Bihor, selectaţi în funcţie de rezultatele deosebite la învăţătură şi purtare, de premiile obţinute la olimpiada de religie, etapele judeţeană şi naţională şi, nu în ultimul rând, de situaţia socială şi economică a familiilor din care provin copiii.

„Scopul acestor tabere a fost acela de a le oferi copiilor şi tinerilor o alternativă creştină, viabilă şi educativă, de petrecere a timpului liber. Copiii implicaţi în proiect au petrecut zile extrem de frumoase, bucurându-se de frumuseţile naturii, de binecuvântarea slujbelor religioase, de binefacerile drumeţiilor sau ale activităţilor sportive”, a declarat părintele Radu Rus, vicarul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

Cursuri

O componentă importantă a taberelor a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care toţi copiii au participat, la sfârşitul perioadei de tabără fiecare participant reuşind să finalizeze cel puţin o icoană, produsele muncii lor urmând a fi expuse într-o expoziţie ce va fi vernisată imediat după începerea anului şcolar 2016-2017. În acest demers elevii au fost sprijiniţi de către inimoşii profesori bihoreni Pr. Pavel Benţa, Marius Şchiop, Florina Iepure, Alina Broizan, Romina Hulban şi Maria Bronţ care, an de an, pe bază de voluntariat, participă cu multă dăruire la taberele de creaţie.

Pe de altă parte, zilnic, copiii au participat în mod activ la Sfânta Liturghie şi la slujbele de seară, îmbogăţindu-se spiritual din frumuseţea cultului divin ortodox, precum şi la cateheze care au avut teme variate, menite să răspundă nevoilor spirituale ale copiilor. Din programul taberei n-au lipsit drumeţiile, concursurile pe teme de cunoştinţe religioase, cursurile de muzică bisericească, vizionările de documentare religioase şi filme cu mesaj creştin sau întrecerile sportive cu tot farmecul şi veselia specifice. În aceste activităţi tinerii au fost sprijiniţi şi asistaţi de către profesorii: pr. Dorel Leucea, pr. Prof. Alin Sonea, arhid. Ştefan Lakatos, prof. Daniela Leucea şi Viorica Cherteş, preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei.

„Generozitatea gazdelor taberei, obştile monahale de la Mănăstirea Izbuc, Mănăstirea Voievozi şi Schitul Poiana Florilor, au contribuit din plin la reuşita proiectului. Copiii s-au simţit foarte bine, au legat prietenii, şi-au descoperit şi dezvoltat aptitudini, au conştientizat că timpul liber poate fi petrecut frumos şi echilibrat, plăcut şi eficient, în acelaşi timp, interesant şi constructiv, creativ şi recreativ totodată, într-o manieră cu adevărat folositoare şi ziditoare”, a mai punctat părintele Rus.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase