Tabere de romi, incendiate la Neapole

3Comentarii
Tabere de romi, incendiate la Neapole
Două tabere de romi abandonate au fost incendiate miercuri la prânz în oraşul italian Neapole (sud), informează agenţia de presă ANSA.

Cele două tabere se află în cartierul Ponticelli, care a fost ţinta a numeroase proteste după tentativa unei tinere românce de răpire a unui copil.

Pompierii abia stinseseră primul incendiu când au fost alertaţi despre un alt foc, la o distanţă de câţiva zeci de metri. Potrivit poliţiei, incendiile au scopul de a-i împiedica pe romi să revină în tabere.

Marţi dimineaţă, persoane neidentificate au atacat cu sticle incendiare una din taberele de romi de la Ponticelli. Au ars patru barăci, dar nu s-au înregistrat victime.

În cursul serii de marţi, sute de persoane, printre care grupuri înarmate cu bâte, au manifestat în jurul taberelor de nomazi, aruncând cu pietre spre locatarii acestora.

Majoritatea romilor au părăsit taberele în cursul nopţii. La Ponticelli au rămas aproximativ 50 de romi sub protecţia poliţiei.

Românii şi în special romii de origine română sunt respinşi de populaţia italiană pentru că sunt consideraţi responsabili de numeroasele infracţiuni.

Potrivit statisticilor oficiale, în Italia trăiesc aproximativ 342.200 de români, dar organizaţia catolică Caritas estimează că sunt 556.000.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor