Tabletele „îngheţate” de scrutinul hibernal

De Călin Corpaş
Tabletele „îngheţate” de scrutinul hibernal
© Secţia de vot nr. 42 din Podgoria, amenajată într-o atmosferă şi un peisaj arhaic, autentic rural, la doar câteva minute cu maşina, de Centrul Oradiei. Stradă neasfaltată, încălzire pe lemne, cu materia primă în secţia de votare
Prezenţa la vot a fost mai scăzută ca la locale. În zeci de situaţii, tabletele au pierdut contactul cu internetul şi au prilejuit votul multiplu!

Atmosferă electorală îngheţată în Bihor. Până la ora 19:00, doar 40,5% dintre alegătorii bihoreni binevoiseră să voteze, duminică, pentru noul Parlament ce va da viitorul Guvern al României. Prin comparaţie, în iunie, la alegerile locale votaseră 54% dintre bihorenii cu drept de vot. Aşadar, procentul la urne pentru judeţul Bihor urma să rămână sub 50%, din numărul total de 503.561 de alegători ce figurează pe listele electorale, în Bihor.

Chiar şi aşa, Bihorul s-a aflat peste media naţională în privinţa prezenţei la urne. În plan naţional, pentru ora de referinţă 19:00, prezenţa la urne se situa la 37%. La alegerile locale din iunie, prezenţa la vot, la închiderea urnelor, a fost de 48,3%, pe toată ţara. În plan naţional, duminică, oltenii din judeţul Olt au fost cei mai harnici la urne, cu 45,1%, urmaţi de cei din Teleorman 44,5% şi Dolj 42,4%. Aşadar, cele trei judeţe din sud conduc clasamentul prezenţei la urne, ca de obiecei. La polul opus se afla Maramureşul, cu 29,5% – cu precizarea că migraţia spre Vestul Europei îşi pune amprenta asupra depopulării acestui judeţ, Vaslui 31,6% şi Timiş 32,2%.

Altfel, preşedintele executiv al PSD Bihor, Emilian Pavel, a reclamat modul în care unii liberali bihoreni, precum viceprimarul Florin Birta şi angajatul Consiliului Judeţean, Bogdan Pater au avut postări plătite pe Facebook, în ziua alegerilor, cu îndemnuri către electorat să se prezinte la urne.

Votanţi ilegali?!

Chiar dacă partidele politice nu au reclamat probleme majore la urne, în Bihor, au fost, totuşi, dificultăţi tehnice de conectivitate, a tabletelor. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) nr. 5 Bihor, au fost câteva zeci de situaţii când, pe fondul lipsei semnalului internet, tableta nu a putut depista, practic, votul multiplu! Potrivit celor transmise de judecătorul Julieta Bulz şi de Suto Tibor (reprenzentant UDMR în BEJ), în câteva zeci de situaţii tableta din secţia de votare nu s-a putut conecta la internet şi, prin urmare, abia după ce votantul a ieşit din secţia de votare, s-a putut constata că sub acelaşi CNP s-ar fi votat, de exemplu, atât la Oradea, cât şi la Lugaşu de Jos! Au fost câteva zeci de asemenea situaţii, ce urmează să fie soluţionate de Poliţie, transmite BEJ Bihor.

alegatorul-cinstit O atitudine sobră versus… ©

„Nu putem şti dacă a fost doar o eroare de introducere a CNP-ului în software, pentru situaţiile în care scanarea cărţii de identitate nu a funcţionat sau dacă, într-adevăr, a existat vot multiplu. Poliţia va face verificări”, ne-a transmis Suto, în lipsa preşedintei Biroului Electoral Judeţean. În schimb, judecătoarea Julieta Bulz a considerat că, dincolo de aceste situaţii, nu au fost probleme cu votul, în Bihor…

Numărătoare filmată

Potrivit prefectului Claudiu Pop, primele secţii de votare au fost programate să ajungă la Biroul Electoral Judeţean duminică, la ora 22, ultimele fiind programate pentru a doua zi, la amiază. Numărarea votului urma să fie filmată, aseară, cu tabletele din dotarea secţiilor de votare, o măsură în premieră, pentru securizarea corectitudinii acestor alegeri.

Ce zic alegătorii?

Un mini-sondaj între cei care au votat sau nu au votat duminică, animaţi de gânduri diferite: „Soţul m-a impulsionat să vin la vot, deoarece, sincer, altfel nu ştiu dacă îmi făceam timp pentru a ieşi dintre oale. Nu aştept ceva esenţial de la aceste alegeri, dar mi-am exercitat dreptul meu constituţional. Am votat şi pe bază de simpatie faţă de candidaţi. În unii dintre aceştia chiar îndrăznesc să cred”, ne-a Andreea Bodea 29 de ani, proaspătă mamă.

alegatorul-jmeker o atitudine şugubeaţă, la vot ©

„Cel mai greu în acest an electoral a fost să îmi montez un WC suspendat. Am votat cu speranţa în prezent şi viitorul apropiat. Nu aştept nimic de la candidaţi, dar, în schimb, vreau totul, acum. Nu mâine, poimâine sau la Sf. Aşteaptă” – Ionuţ Punu, 69 de ani, instalator.

„Anul acesta am ales să nu merg la vot. Este duminică, mă relaxez, prefer să joc baschet. Nu simt că mă reprezintă niciunul” – Horea Hule, 28 de ani, polisportiv. „Am votat pentru că trebuie întărită puterea Oradiei în Parlament. Interesele orădenilor trebuie reprezentate și la nivel central. Sper ca viitorul Guvern să se axeze pe trei axe foarte importante la care suntem deficitari: infrastructură, învățământ și sănătate” – Koteles Alexandru, 30 de ani, IT-ist.

„Mi-aș dori ca în urma alegerilor prim-ministrul Cioloş să își continue guvernarea. Am încredere că un Guvern administrat de el va aduce rezultate notabile atât pe plan local cât și național” – Vlad Cioară, 26 de ani, inginer.

„Am votat cu gândul la viitorul copiilor noştri. Au nevoie de o ţară curată şi la propriu, şi la figurat, deoarece mediul înconjurător este cel puţin la fel de important ca mediul social şi economic în care trăim. Avem nevoie de o ţară protejată, cu o natură bine conservată, într-o lume tot mai poluată” – Maria Câmpeanu, 35 de ani, profesor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase