Tâlhari mascaţi, prinşi de poliţişti

Tâlhari mascaţi, prinşi de poliţişti
Tâlhari mascaţi, prinşi de poliţişti
Trei bihoreni au fost reţinuţi de poliţişti după ce au fost identificaţi drept autorii unei tâlhării comise duminică seara. În timpul comiterii infracţiunii, cei trei şi-au acoperit feţele cu măşti, una dintre ele fiind colorată, în genul celor care se poartă la petrecerile de Halloween. Sfaturi [.doc – 28KB]

Luni dimineaţa poliţiştii din Popeşti au fost sesizaţi de C.I., din Cuzap, că duminică seara, în jurul orei 22.30, trei persoane cu feţele acoperite, au pătruns în locuinţa tatălui său, C.V. (88 ani), din aceeaşi localitate.

Profitând de faptul că octogenarul locuia singur, cei trei i-au luat moşneagului cei 45 de lei şi buletinul de identitate, pe care îi păstra în buzunarul de la piept al cămăşii. O echipă de cercetare complexă, constituită din ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Criminalistic, Poliţia Municipiului Marghita, s-au deplasat la faţa locului, reuşind să-i identifice în mai puţin de 24 de ore pe făptaşi.

Cei trei, C.I. (18 ani), L.V. (20 ani)  şi V.R.F. (20 ani), toţi din aceeaşi localitate, au fost reţinuţi în arestul IPJ Bihor, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase