Tânăr bulgar prins fără permis în vamă

Reactualizat la:
1Comentariu
Tânăr bulgar prins fără permis în vamă
Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat un cetățean bulgar care încerca să intre în țară la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere. 

Un tânăr de 19 ani a încercat să intre cu un autoturism înmatriculat în Suedia în țară. La solicitarea permisului de conducere, de către polițiștii de frontieră, acesta a prezentat un permis fals.

„În data de 01.06.2016, ora 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat la intrarea în ţară, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar Ademov. A., în vârstă de 19 de ani, la volanul unui autoturism marca Renault, înmatriculat în Suedia.  Cu ocazia controlului de frontieră, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere.

Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, care nu prezenta condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru verificări,” informează comisar-şef de poliţie IJPF Bihor, Bondar Laura.

 

Investigațiile au scos la iveală că tânărul nici nu deținea un permis de conducere valid, el declarând ca acesta la procurat de la un conațional cu 350 de euro.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor