Tânăr tâlhărit lângă Podul Theodor Neş

De Oana Farcas
Reactualizat la:
4Comentarii
Tânăr tâlhărit lângă Podul Theodor Neş
© Foto: arhivă
Poliţiştii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au identificat şi reţinut doi bărbaţi bănuiți că ar fi tâlhărit un tânăr lângă Podul Theodor Neş, din cartierul Rogerius.

Joi, 2 mai, în jurul orei 06:00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au fost sesizați, de un tânăr de 24 de ani, din Ploiești, despre faptul că în aceeași dimineață, în jurul orei 05:00, a fost victima unei tâlhării.

Potrivit unui comunicat emis luni de Biroul de Presă al Poliției Bihor, în timp ce se afla în zona căii ferate, în apropierea Podului Theodor Neș, doi bărbați necunoscuți l-au deposedat pe acesta prin violență de o geantă în care avea actul de identitate, haine, 150 lei și un Ipod.

Prejudiciu recuperat

Conform cercetărilor efectuate, polițiștii TF au identificat și depistat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei, în aproximativ două ore de la primirea sesizării și au recuperat integral prejudiciul de la cei doi bărbați.

Cei doi au fost identificați ca fiind „un bărbat de 25 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor și un altul de 24 de ani, din municipiul Oradea”.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Aceștia au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii TF, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor