Tânărul şofer a ignorat semaforul

În ciuda controalelor cotidene ale poliţiştilor rutierişti, şoferii se dovedesc la fel de nedisciplinaţi iar accidentele „curg” zilnic. Luni seară, o femeie a fost rănită după ce un şofer neexperimentat nu a respectat culoarea roşie a unui semafor din chiar buricul Oradei.

Un Daewoo Matiz a fost izbit de o Dacia Nova al carei sofer a trecut pe culoarea rosie a semaforului. Accidentul s-a petrecut luni seara, în Piata Unirii din Oradea. Oradeanul B.S.I. (19 ani), aflat la volanul unei Dacii Nova, a fortat trecerea pe culoarea rosie a semaforului, autoturismul sau intrând în coliziune cu un Daewoo Matiz condus de concitadinul C.A. (25 de ani). În urma accidentului, oradeanca A.M.D. (33 de ani), pasagera în Matiz, a suferit leziuni usoare, refuzând internarea în spital. Accidentul a survenit la finalul unei zile în care politistii rutieristi au fost din nou prezenti pe strazile din Oradea cât si pe drumurile nationale din judet.

Desi Serviciul Politiei Rutiere organizeaza aproape zilnic actiuni de prevenire, soferii se dovedesc cam la fel de indisciplinati. Astfel, actiunea s-a soldat cu 243 sanctiuni contraventionale, dintre care o treime pentru depasirea limitelor legale de viteza. Trei amenzi s-au impus în cazul depasirilor neregulamentare, fiind sanctionati si 4 pieton care traversau ilegal diferite strazi. Valoarea amenzilor aplicate s-a apropiat de suma de 16.000 de lei.

Cristian Horgos

Taguri: