Tardi Otto a castigat Maratonul de spada

Robert Rigo, Tardi Otto şi Tardi Zsolt FOTO: SCRIMA.INFO
Robert Rigo, Tardi Otto şi Tardi Zsolt FOTO: SCRIMA.INFO
Un grup de cinci spadasini de la CSM Oradea, pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Ille, a participat la Maratonul de Spadă pentru seniori de la Linz (Austria).

Competiţia a reunit la start peste 100 de concurenţi din România, Austria, Croaţia, Germania, Elveţia, Slovenia şi Venezuela. După un tur de grupe şi aliminări directe, sportivii calificaţi pe tabloul principal de 32 s-au întrecut în sistem „fiecare cu fiecare”. Competiţia a fost câştigată de orădeanul Tardi Otto, care a reuşit să obţină nu mai puţin de 29 de victorii din cele 31 de meciuri disputate. El a fost urmat de coechipierul său de la CSM Oradea, Robert Rigo, cu 27 de victorii, care a fost legitimat recent la clubuzl orădean. Pe locul III s-a situat Nikolaus Hofer (Austria), cu 24 de victorii. Ceilalţi spadasini orădeni prezenţi la maraton, au avut de asemenea evoluţii meritorii. Astfel, Tardi Zsolt a ocupat locul VI cu 22 de victorii, Tardi Zoltan s-a clasat pe locul IX cu 20 de victorii, iar Horvath Laszlo s-a situat pe locul XXV cu zece victorii.

Participarea la Maratonul de la Linz a constituit pentru spadasinii de la CSM Oradea un bun prilej de testare a potenţialului şi de pregătire pentru competiţiile majore care urmează în acest sezon: Cupa Campionilor Europeni, care se va disputa la 27-29 aprilie la Heidenheim (Germania), respectiv Campionatul Naţional şi Superliga Naţională, programate la Oradea la 18-20 mai.

G.N.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !