Targ de Crăciun pe Republicii

Targ de Crăciun pe Republicii
ORADEA – Apropierea Sărbătorilor de iarnă aglomerează centrul Oradiei. Pietonalul străzii Republicii este mai plin parcă în această perioadă a anului. Toată lumea este grăbită.

Toată lumea caută ceva pentru cei dragi. Nu degeaba este „Luna cadourilor”. „De Moş Nicolae vreau să-i fac un cadou frumos prietenului meu. Încă nu ştiu ce, dar spre că voi găsi ceva adecvat aici, pe Corso”, spune o tânără cam nehotărâtă.

„I-am luat prietenei mele un set de căciuli, fular şi mănuşi. O cheamă Nicoleta şi vreau ca acesta să fie cadoul pentru ea de Moş Nicolae”, ne-a declarat Cosmin Marchiş.

14 căsute

Târgul de iarnă, organizat de Primărie, prin Casa de Cultură a Municipiului, pe Corso, se bucură şi el de atenţia publicului. Toate cele 14 căsuţe înşirate pe Corso au fost închiriate până ieri, conform informaţiilor furnizate de Ioan Pop, directorul Casei de Cultură a Municipiului Oradea. „Azi vor fi legate toate căsuţele la curent. Închirierea a costat 800 de lei, până în 31 decembrie”, a afirmat Ioan Pop.

Unii dintre comercianţi au deschis încă de ieri căsuţele, nemaiaşteptând ca acestea să fie racordate la energie electrică. Alţii încă mai făceau apropvizionarea cu marfă. Cadouri, dulciuri, fructe exotice, jucării, confecţii, tricotaje, felicitări şi multe alte produse pot fi cumpărate de la căsuţele de pe Corso.

„Am deschis de azi dimineaţă. Fiind Sfântul Nicolae m-am gândit că vor fi clienţi care vor dori să facă un cadou celor dragi. Începutul este cam salb, dar sper să vând mai bine în continuare”, a precizat un comerciant.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !