Târg de creşe în Oradea

16Comentarii
Târg de creşe în Oradea
Primăria, ASCO şi Inspectoratul Şcolar organizează a doua ediţie a Târgului de creşe, în Orăşelul Copiilor.

Biró Rozália, viceprimar al Oradiei, a prezentat joi situaţia locurilor şi condiţiilor din cresele orădene.
„Administraţia locală vrea să ducă o politică de sprijin pentru toţi copiii, care au nevoie de îngrijire şi educaţie timpurie. De aceea creşele au fost preluate de administraţia locală în vederea îmbunătăţirii activităţii şi condiţiilor. Toate cele 10 creşe au autorizaţii sanitare iar Centrul de îngrijire şi educaţie timpurie a fost acreditat în luna ianuarie. Totodată, s-au externalizat serviciile de preparare a hranei, reducându-se cheltuielile” a declarat Biró Rozália.

Creşele au fost dotate cu pătuţuri, saltele, lenjerie, ţarcuri pentru copii şi electrocasnice. În prezent sunt înscrişi 337 de copii în creşele din municipiu, însă frecvenţa medie arată o participare de 250 copii/zi. „De aici rezultă că sunt copiii înscrişi la creşe care le frecventează în mod întrerupt, ocupând astfel locuri de care au nevoie reală unii copiii care le-ar frecventa constant”, mai consideră reprezentanta municipalităţii.

Directoarea Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), Zita Koncsek a mai anunţat organizarea în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean a ediţiei a II-a a Târgului de crese şi gradinite, în perioada 2 – 4 iunie, în Orăşelul Copiilor. Târgul va oferi informaţii părinţilor dornici să-şi înscrie copiii la creşă.

Florica Cherecheş, preşedinta Comisiei pentru muncă, sănătate, familie, protecţie socială şi protecţia copiilor din cadrul Consiliului Local Oradea a mai dat următoarele asigurări: „Faţă de anul 2008, s-au îmbunătăţit activitatea şi condiţiile din creşe. Targul de crese are ca scop şi conştientizarea părinţilor că se asigură în creşe normele de educare şi îngrijire a copiilor.”

Cristian Horgoş



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor