Târg de creşe

1Comentariu
Creşele, modernizate recent, îşi vor prezenta ofertele la primul târg organizat în acest scop la Oradea.

În ultimul an creşele aparţinând Administraţiei Social Comunitare Oradea au fost renovate, trei au fost înfiinţate de curând iar o alta a fost extinsă. Astfel, din toamna acestui an vor funcţiona 11 creşe, în cadrul Centrului de Îngrijire şi Educaţie Timpurie al ASCO, cu o capacitate de 353 de locuri. Săptămâna viitoare, părinţii şi bunicii interesaţi vor avea la dispoziţie oferte Oradea de creşe orădene, în cadrului primului târg al acestor instituţii, care va fi organizat la Oradea.

 

Acesta se va desfăşura la Orăeşelul Copiilor din cartierul Rogerius, joi şi vineri între orele 19:00 şi 20:00 şi sâmbătă între orele 10:00 – 12:00 şi 17:00 – 20:00. În cadrul acţiunii, reprezentanţii creşelor vor participa cu materiale de prezentare, detalaii şi imagini din incinte pentru oferte Oradea.

Târg preuniversitar

Tot aici va rula şi un film care va arăta evoluţia acestor creşe în ultimul an. „Părinţii pot astfel compara ofertele şi pot decide în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte instituţia unde doresc să fie îngrijiţi şi educaţi copiii, după terminarea concediului maternal”, a precizat în conferinţa de presă de vineri, viceprimarul Biro Rozalia.

În toamna acestui an, un târg similar va fi organizat de municipalitate în sistemul de învăţământ preuniversitar orădean, în cadrul căruia, grădiniţele şcolile gimnaziale şi liceele vor avea posibilitatea să îşi prezinte oferte Oradea pentru anul şcolar 2010 -2011.

 

Mălina Pop

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor