Târg de felicitări

Elevii au vândut felicitări pentru colegul lor
Elevii au vândut felicitări pentru colegul lor
Banii adunaţi din vânzarea felicitărilor vor fi donaţi unui elev bolnav din şcoală.

La iniţiativa elevilor Georgiana Filip şi Rareş Tuge, vicepreşedintele, respectiv preşedintele Consiliului Elevilor Colegiului Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, pe holul instituţiei de învăţământ a fost organizat ieri un târg de felicitări de Crăciun. Activitatea a fost coordonată de profesoarele Gabriela Simuţ şi Andrea Kosa şi a avut ca scop strângerea de fonduri pentru un copil bolnav din şcoală, care necesită urgent o operaţie în străinătate.

Implicare

„Este impresionant felul în care Consiliul Elevilor şi copiii din şcoală s-au implicat în organizarea acestui târg. Felicitările au fost confecţionate de elevii cercului de desen, coordonat de profesoara Andrea Kosa. Pentru realizarea lor, copiii au folosit diferite tehnici: pictură, colaj, grafică etc.”, a explicat profesoara Gabriela Simuţ, coordonatoarea acestei activităţi. Aceasta a mai precizat că banii pe care copiii i-au strâns din vânzarea biletelor la Balul Bobocilor au fost utilizaţi pentru cumpărarea materialelor necesare confecţionării felicitărilor.

Elevii au expus spre vânzare peste 200 de felicitări. Preţul de strigare a fost de 5 lei/bucată.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !