Târg de iarnă la Sala Sporturilor

Târg de iarnă la Sala Sporturilor
ORADEA – Oradea este vad bun pentru comercianţi. Doar aşa se explică numărul mare de târguri şi expoziţii organizate în acest an la Sala Sporturilor şi Casa de Cultură a Sindicatelor. De data aceasta, orădenii sunt invitaţi la „Cavior Expo Fashion”, care se desfăşoară pe holul Sălii Sporturilor şi în sala mare a Casei Tineretului din Ioşia Nord.  Video

„Expoziţia noastră cu vânzare este prezentă pentru a doua oară în Oradea. Peste 60 de firme din toată ţara îşi expun produsele din domeniul industriei uşoare în cele două locaţii. Preţurile sunt promoţionale, de producător”, a ţinut să precizeze Florenţa Iordan, directorul expoziţiei.

 

Produse

 Vizitatorii au luat cu asalt, încă de la deschidere, târgul. Unii au veni cu toată familia pentru a se îmbrăca de iarnă. Comercianţii încă nici n-au avut timp să-şi expună marfa. Îmbrăcăminte din piele şi blană, paltoane, căciuli, şosete, poşete, confecţii, tricotaje, încălţăminte pentru toate vârstele. Aceasta este doar o parte din oferta expoziţiei cu vânzare de la Sala Sporturilor.

„Avem produse din piele de foarte bună calitate atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Preţurile pornesc de la 300 de lei şi ajung la 650 de lei”, ne-a declarat un comerciant din Bistriţa. Printre firmele româneşti şi-au făcut loc şi câteva din Ungaria, semn că graniţa cu Uniunea Europeană a devenit amintire. „Sunt produse foarte frumoase şi de foarte bună calitate. Îmi caut o haină din piele întoarsă pentru mine şi sper să găsesc”, ne-a spus Ana Beuran, o cumpărătoare.

Dacă pe holul Sălii Sporturilor era înghesuială, la Casa Tineretului bătea vântul în ceea ce-i priveşte pe cumpărători. Acest lucru nu prea era pe placul comercianţilor. „În urmă cu câteva zile, la Turda, de abia făceam faţă clienţilor. Aici, parcă toţi clienţii sunt plouaţi”, este de părere Mariana Cristea, un comerciant din Suceava.

Orădenii care vor să treacă pe la târg o pot face până duminică, 18 noiembrie, inclusiv, între orele 10:00 – 20:00. Intrarea este liberă.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase