Târg de turism la Oradea

Târg de turism la Oradea
Ofertă bogată la Târgul de turism – Top Travel, organizat de Top Press.

Vineri, 23 aprilie, şi-a deschis porţile la Arena Antonio Alexe, Top Travel, un târg de turism care aduce în faţa bihorenilor destinaţii interne şi externe, oferte de petrecere a weekendului şi promoţii specifice, prezentate de cele mai importante agenţii de turism din Oradea.

Manifestarea, care se desfăşoară în perioada 23 – 25 aprilie, este organizată de către Top Press. „Pentru orădenii care vor să se destindă pe perioada orelor libere din timpul săptămânii sau vor să se relaxeze într-un mod cât mai plăcut în week-end, oferta de la Top Travel este una deosebit de bogată”, precizează Mihai Dacin, administratorul Top Press.

Oferte

Ofertele sunt dintre cele mai variate, pentru destinaţii din toată lumea, la preţuri pentru toate buzunarele. „Lumea caută mai mult Turcia şi Grecia. Avem oferte începând de la 90 de euro, şapte nopţi de cazare, cu plecare cu autocar din Oradea. Sunt oferte unde dacă plăteşti un avans de 30% primeşti un bonus de 20%”, ne-a informat Rodica Rimer, manager la Paradis Travel.

Cine nu vrea să se depărteze prea tare de Oradea, poate alege Motelul Milenium din Mădăras. „Îi aşteptăm pe clienţi cu pâine, sare şi pălincă. Nu lipseşte tradiţionalul bogracs. Cu acesta am intrat în Cartea recordurilor”, ne-a declarat Gabor Maria Andreea, marketing manager.

Din cadrul târgului nu lipsesc destinaţiile spre Litoralul românesc. „Preţurile sunt cele de anul trecut, poate chiar mai mici. De la acest târg aşteptăm lărgirea segmentului de turişti”, conchide Dana Gherdan, agent de turism la Turist Center.
Accesul la târg se face pe bază de bilet care costă 3 lei. Copiii până în 10 ani au intrare liberă, însoţiţi de părinţi. Vizitatorii vor putea câştiga, pe baza biletului, un week-end pentru două persoane la Paradisul Acvatic din Braşov, oferit de Zile şi nopţi, respectiv un sejur în Israel, pentru o persoană, oferit de agenţia de turism Eurovacanţa.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase