Târgul de vechituri al Hunedoarei

Târgul de vechituri al Hunedoarei
Hunedoara – Mutat din cartierul Hunedoarei, Micro 7, de trei luni, târgul de vechituri ce funcţionează în municipiu a ajuns pe trotuarele străduţelor situate la câteva sute de metri de instituţia Primăriei. 

Un astfel de târg poate fi găsit în orice mare oraş al ţării, la periferie. În Hunedoara, deşi este deschis doar sâmbăta, este frecventat de sute de persoane. Unii merg în târg pentru achiziţii ieftine şi necesare, alţii sunt colecţionari de obiecte diverse, alţii sunt doar curioşi sau le place, pur şi simplu, spectacolul! Comercianţii îşi întind acolo foliile de nylon, pe jos, ocupând sute de metri pătraţi.

Ei sunt, în general, pensionari, care prin comerţul pe care-l practică îşi asigură un leu în plus şi, totodată – spun ei – îi ajută tot pe pensionarii care se descurcă greu cu banii. Printre ei sunt infiltraţi şi comercianţi de vechituri. Unii dintre aceştia vin să vândă ce au prin casă în plus. Ba chiar mai adună lucruri şi de pe la rude!

Nemulţumirea celor care-şi petrec sâmbătă de sâmbătă vânzând vechituri în târgul Hunedoarei este faptul că edilii nu se preocupă să le asigure condiţiile minime necesare! Obiectele expuse sunt prezentate de multe ori printre bălţi, toalete nu există – toată lumea merge lângă zidul de pe malul Cernei, nu există nici tarabe şi nici acoperişuri deasupra capului! Pe scurt: comerţ stradal de lumea a III-a, dar de extremă necesitate!

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase