De la târgul organizat de organizat de Asociaşia Agricultorilor din Valea Ierului în Parcul 1 Decembrie, între orele 10:00-20:00 orădenii, şi nu numai, pot să-şi facă provizii de produse produse sănătoase şi naturale, preparate după reţetele tradiţionale.
„Târgul doreşte şi de această dată să promoveze produsele tradiţionale din această zonă”, spun organizatorii.
Şi pentru că ne aflăm în plină perioadă de recoltare a strugurilor podgoria Féth din Episcopia Bihor prezintă presarea strugurilor cu degustare de must, vin fiert şi a vinurilor vechi.
Astfel cu 10 lei se poate achiziţiona must proaspăt stors din struguri de la Episcopia şi Sântimreu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!