“Am pornit de la premisa că, pentru a face fața cerințelor de pe piața muncii, toți tinerii au nevoie de orientare în carieră, astfel că evenimentul nostru se adresează, în primul rând, tinerilor, dar și cadrelor didactice, părinților, angajatorilor din județul Bihor, școlilor, universităților și actorilor principali de pe piața muncii. Vrem să-i familiarizăm pe tineri, părinți, profesori și pe toți cei interesați de dezvoltarea carierei profesionale, indiferent că se află la început de carieră profesională sau într-un moment în care doresc o reorientare profesională, cu locurile de muncă și profesiile căutate astăzi pe piața muncii din regiune și să conștientizeze competențele necesare unei meserii. De asemenea, vrem să le prezentăm oferta educațională prin care pot fi obținute aceste competențe și procesul tehnologic în diferite domenii de activitate”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
”Târgul locurilor de muncă și de orientareîn cariră” este o premieră în România, mai ales în ceea ce privește nivelul de organizare și numărul participanților. La târg vor participa peste 80 de expozanți: 50 de companii care, în plus față de locurile de muncă disponibile la momentul organizării evenimentului, își asumă rolul de a prezenta participanților la acest eveniment procedurile de lucru pe care le folosesc, universitățile de pe raza județului Bihor, cel puțin 20 de școli, ce își vor expune oferta educațională, precum și entități publice și cei mai importanți furnizori de formare profesională.
”La târgul nostru vor participa peste 5.400 de elevi, profesori, public interesat, expozanți, astfel încât ne-am pregătit temeinic. Pe durata întregului eveniment, în intervalul orar 8.00-17.00, avem un program bine stabilit, pentru ca participanții să aibă suficient timp la dispoziție pentru a experimenta tot ceea ce își doresc, iar angajații AJOFM Bihor să-i poată îndruma pe parcursul acestei experiențe. Participanții vor fi preluați de către un consilier din cadrul agenției, încă de la intrare, și vor fi informați cu privire la eveniment. Apoi, vor vizita standurile care îi interesează. O să avem o zonă în care se vor aplica teste de orientare în carieră, pe care le vom interpreta pe loc. De asemenea, din oră în oră, se va ține câte un workshop interactiv, la care ei vor putea participa. La plecare, participanții vor fi rugați să completeze un chestionar simplu și
prietenos, care să ne ajute pe noi să îmbunătățim ediția următoare a evenimentului”, a explicat directorul AJOFM Bihor.
Organizatorii vor asigura transportul gratuit pentru elevii și profesorii care îl solicită și le vor oferi pachete cu hrană și apă.
Békési Csaba a mai anunțat că, prin intermediul proiectului, se va mai amenaja o caravană mobilă și va fi achiziționat un cort gonflabil, pentru organizarea unor miniburse de locuri de muncă în județul Bihor, inclusiv în locurile mai izolate, astfel încât orice bihorean să aibă acces la informație și să cunoască ofertele angajatorilor.
„Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră” este o activitate în cadrul proiectului ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniță – CAREER” – cod ROHU 331, finanțat prin programul Interreg V-A România-Ungaria. Proiectul este implementat de Societatea Caritabilă „Don Orione” din Oradea, în parteneriat cu AJOFM Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés (Ungaria), Oficiul Guvernamental Békés şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor din judeţul Békés.
Advertorial! Hb: 290409
Trimite articolul
XCompaniile cred, ca s-au schmecherit:
1. isi fac anunturi mai faine
2. textele sunt mai atragatoare
3. incearca sa lucreze la imaginea lor, etc…
Doar ca problema fundamentala ramane exact aceiasi: salariile sunt prea mici, si oriunde te duci, ai impresia, ca nu le pasa de tine ca si persoana.
Poate, o sa se prinda cineva din Oradea si de la AJOFM, ca ar trebui tratata problemele adevarate, fundamentale, si nu organizate mai multe targuri, sau inventate sloganuri mai schmechere.
Ar trebui sa observati ca si persoanele care au inca un loc de munca, dar sunt satuli deja de acesta, vor sa participe la astfel de targuri de locuri de munca. Recomanda sa fie organizate sambata, deaorece si noi dorim sa participam si sefii nebuni nu ne lasa sa luam concediu de pe o zi pe alta si mai sunt si curiosi de ce vrei zi libera, ce-i atat de urgent?!
E urgent ca nu mai sunt fraieri la munca,vin noi companii in oras si fura operatori de la cele mai vechi.ASTA A FACUT CRETINUL DE PRIMAR.A INFIINTAT PLANTATIA SCLAVAGISTA ORADEA.ACUM MARESTE TAXELE PT.OMUL DE RAND SI LE IEFTINESTE LA COMPANII.LIBERALISMUL ESTE SCLAVIA MODERNA.JOS CU CIUMA GALBENA!!!!
Doar maimutareli…pozeaza in angajatori de top….nu fac nimic…doar muncitori la sclavie….