„Târgul meseriilor”, interesant și doar atât

De Alexandru Guiaș
2Comentarii
„Târgul meseriilor”, interesant și doar atât
Standurile școlilor tehnice și ale companiilor au fost vizitate de numeroși elevi de clasa a VIII-a. Prea puțini din aceștia au stat să discute serios despre oferte.

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a organizat cea de-a V-a ediție a „Târgului meseriilor”. Evenimentul a avut loc joi, în sala de sport a campusului Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, între orele 9:00-14:00. Târgul a strâns 10 licee tehnice din Oradea (colegiile tehnice Transilvania, Traian Vuia, Mihai Viteazul, Constantin Brâncuși, Partenie Cosma, Szent Laszlo, Ioan Bococi, George Barițiu, Tamași Aron din Borș, Henri Coandă), care au pus pe masă ofertele lor educaționale.

4targ-de-meserii-la-vuia3

La „Târgul meseriilor” au participat sute de elevi de la zeci de școli din Oradea și Bihor. Elevii din ultima clasă de gimnaziu au aflat în cadrul Târgului informații despre ofertele educaționale ale școlilor tehnice, au primit pliante și broșuri de la fiecare unitate de învățământ prezentă la Târg, în care li se prezentau detalii legate de acestea.

Mai mult, elevii au putut afla opțiunile pe care le pot lua după finalizarea școlii profesionale, în vederea angajării la companii din județ. În acest sens, la eveniment au fost prezente și companiile mari din parcurile industriale și din oraș, care au putut să-și promoveze programele de practică și ofertele de locuri de muncă. Printre firmele prezente s-au numărat: Eberspaecher, Plexus, Nidec, H Essers, Connectronics, Inteva, Celestica, ETS România și Faist.

4targ-de-meserii-la-vuia1

„An de an, în această perioadă noi organizăm acest Târg al meseriilor. La acest târg, școlile din Oradea – dar și din județ – vin și își prezintă oferta educațională atât pentru clasele de liceu, cât și pentru cele de la profesională. Învățământul profesional și cel tehnic cunoaște azi o dezvoltare, în sensul în care reinventăm școala profesională și vrem să introducem învățământul profesional dual. Pentru acest lucru, în acest an am invitat la Târg mult mai mulți agenți economici care susțin activitatea practică a acestor elevi. La ediția din acest an participă 11 școli și 12 agenți economici.

Observăm că față de alți ani, absolvenții claselor a VIII-a și părinții lor au început să înțeleagă că avem nevoie de specialiști, de meseriași. Încet, încet, numărul absolvenților care se îndreaptă spre aceste școli e în creștere. Eu zic că și mentalitatea a început să se schimbe, ceea ce e un lucru bun. Ar fi bine să se miște mai repede, pentru a prinde din urmă ceea ce am pierdut”, a declarat Adriana Petrică, director adjunct al Colegiului Tehnic „Traian Vuia”.

Venit, văzut, plecat

Cu toate că organizatorii au pregătit cu seriozitate evenimentul, din păcate cam la atât s-au limitat elevii care au vizitat „Târgul meseriilor” din acest an. Cu toate că la Târg au fost prezente instituții de învățământ profesional, reprezentanții acestora se plâng că foarte puțini elevi s-au interesat cu adevărat pentru a accede la unitățile de profil.

„Acum părinții vor să-i facă pe toți ingineri, medici, IT-iști, să aibă studii superioare. Nu zic că nu avem nevoie și de aceștia. Problema e că în ziua de azi am văzut foarte mulți tineri cu studii superioare finalizate care nu își găsesc un loc de muncă. Situația este destul de gravă, doar că cei în drept nu își dau seama, sau nu vor să vadă aceste aspecte. Dacă situația persistă, vom avea din ce în ce mai puțini elevi, iar școlile de meserii vor dispărea pe rând”, ne-a declarat un profesor de la o școală de meserii care nu a dorit să-și decline identitatea.

4targ-de-meserii-la-vuia2

Cu toate că pentru companiile prezente la Târg a fost doar un simplu exercițiu de a testa piața, nici acestea nu s-au arătat prea încântate, având în vedere lipsa de interes a elevilor pentru viitorul lor.

„E bine că se organizează astfel de evenimente, însă elevii nu le acordă suficientă seriozitate. Ceea ce e destul de grav. Vin, iau broșuri, dau iama la pixurile inscripționate cu antetul firmei, după care o iau la fugă, hohotind de râs. Mai rar se oprește câte unul, poate doi elevi cel mult, și cer detalii. În general, cam la acest aspect se rezumă evenimentele de profil”, ne-a mărturisit un reprezentant al unei companii care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Oradea.

4targ-de-meserii-la-vuia4



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor