"Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale

"Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
Deşi iPod-ul este deja un gadget folosit de multă lume, inventatorul său nu îşi permite să-şi cumpere unul. Compania Apple a recunoscut recent că un bărbat de 52 de ani din Marea Britanie a inventat tehnologia ce stă la baza iPod-ului acum 30 de ani.

Kane Kramer este tatăl a trei copii şi are probeleme financiare atât de mari încât anul trecut a fost nevoit să-şi vândă casa.

El a povestit acum doi ani unui ziar cum a inventat ceea ce astăzi este cunoscut ca iPod în 1979, când avea 23 de ani. Aparatul inventat de el, denumit IXI, putea stoca 3,5 minute de muzică pe un chip. Schiţele desenate de Kramer la acel moment arată un aparat de mărimea unui card de credit, cu un ecran dreptunghiular şi un meniu pentru a naviga prin fişierele stocate – design foarte asemănător cu iPod-ul.

Kramer şi-a brevetat invenţia şi a înfiinţat o companie pentru a dezvolta ideea. Însă în 1988, după o separare în consiliul director, bărbatul nu a putut să strângă cele 60.000 de lire necesare pentru a reînnoi brevetul asupra invenţiei în 120 de ţări, astfel încât tehnologia a devenit proprietate publică.

Recent, Kane Kramer a primit un telefon de la Apple prin care era informat că firma doreşte să îi recunoască munca. “La început am crezut că prietenii îmi fac o farsă”, povesteşte bărbatul.

Apple a folosit schiţele şi brevetele lui Kane Kramer într-un proces împotriva firmei Burst.com, care pretinde că are drepturi asupra tehnologiei şi doreşte parte din profitul obţinut de Apple din comercializarea gadget-ului.

Kramer mărturiseşte că a fost foarte emoţionat să afle că în sfârşit îi va fi recunoscută invenţia ce a revoluţionat industria muzicală. Acum el negociază cu Apple o recompensă pentru munca sa.

Totuşi, bărbatul dezvoltă în prezent o idee care va avea chiar mai mult succes decât iPod-ul, crede el. Noua sa invenţie va permite înregistrarea convorbirilor telefonice şi expedierea lor către o a treia parte în numai 30 de secunde, iar tehonogia se numeşte Monicall.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase