Tătici în postnatal

Tătici în postnatal
Deva – Din cei 4215 beneficiari din judeţ ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, 732 sunt bărbaţi. Cu alte cuvinte, cazurile de concedii paternale încep să câştige teren, mai ales în familiile în care femeile sunt cele care câştigă mai bine.

Vremea mămicilor care se ocupau de creşterea copilului în exclusivitate este pe cale de dispariţie, însă nu şi la sate. „Doar 20 dintre tăticii care au concedii paternale pentru creşterea copilului sunt de la sate. Probabil că acolo încă se mai păstrează anumite mentalităţi. Procentul de tătici care îşi cresc copilul s-a menţinut constant în cursul anului trecut, dar este în creştere faţă de anul 2004”, declară Octavian Băgescu, director al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Hunedoara.

Stimulente

Din acest an, indemnizaţia de creştere a copilului este de 600 de lei noi, la care se adaugă alocaţia de stat pentru copiii mai mici de doi ani, în valoare de 200 de lei noi. În cazul în care părintele decide să se reîntoarcă la muncă, el primeşte un stimulent de 100 de lei noi, până când copilul împlineşte vârsta prevăzută de lege. „390 de tătici din cei 732 care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului au decis să se întoarcă la serviciu şi primesc această indemnizaţie. Drepturile lunare plătite de Direcţie pentru toţi copiii se ridică lunar la peste 4,49 milioane de lei pentru un total de 28.176 beneficiari. Între aceştia se numără şi copiii care primesc alocaţia de stat”, adaugă Octavian Băgescu.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !