Taxa auto de peste 114 milioane lei, restituită în Bihor

De Dan Birta
Peste 40.000 de bihoreni au primit taxa auto înapoi
Peste 40.000 de bihoreni au primit taxa auto înapoi
Nu mai puţin de 40.211 contribuabili bihoreni au primit până în prezent banii plătiţi pentru taxa auto (taxe auto pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu), potrivit informaţiilor primite de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor.

„Din dispoziția domnului Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, ANAF a restituit în perioada 3 – 5 iunie 2019, în județul Bihor, suma de 4.757.921 lei către 4.438 contribuabili români, sumă ce reprezintă taxe auto achitate de către aceștia în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017”, transmit reprezentanţii AJFP Bihor.

Totalul sumei restituite celor 40.211 contribuabili bihoreni reprezentând taxa auto achitată de aceştia, plus penalităţile şi dobânzile aferente, se ridică la 114,5 milioane de lei. În prima fază a fost restituită taxa auto, iar în faza a doua dobânzile şi penalităţile.

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală promit că restituirea taxei auto va continua până la achitarea ultimului leu datorat contribuabililor români care au achitat taxe auto.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !