Aceştia se raliază sindicaliştilor din industria agroalimentară, cerând modificarea legii care îi obligă să plătească doi lei pe kilogramul de ambalaje nerecuperate sau demisia ministrului Mediului. Ei afirmă că plata taxei de reciclare de 2 lei pe kilogramul de ambalaj nerecuperat va aduce falimentul multor fabrici de profil şi disponibilizarea a peste jumătate dintre angajaţii din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.
„Sectorul de conserve este cel mai năpăstuit. Sunt fabrici de conserve care pun pe piaţă 600 – 700 tone de sticle pe lună. Inmulţiţi cu 2 lei şi vedeţi dacă rezultatul este echivalentul profitului anual pe care îl poate realiza o fabrică. Noi cumpărăm borcanul cu 0,48 de lei, iar cu plata de 2 lei pe kilogramul de ambalaj ajungem la 1,1 – 1,2 lei borcanul, ceea ce înseamnă peste 60% din structura de cost. Fabricile de conserve din patronatul nostru pun pe piaţă aproximativ 40.000 de tone de sticlă pe an, echivalent borcanele pe care le furnizăm, la care se adaugă încă aproape 10.000 de tone prin borcanele goale care se vând în supermarketuri, adică aproximativ 50.000 de tone de sticlă”, spun reprerentanţii patronatelor.
Din datele prezentate de producători reiese că ponderea şi influenţa taxei de mediu în preţul final al unor produse ieftine, cum ar fi zacusca şi tocana de legume, este de 25%, respectiv 19%, prin aplicarea acestei supra-taxări.
În industria de conserve din România s-au făcut investiţii de circa 150 de milioane de euro, în ultimii ani, pentru echiparea fabricilor cu linii de producţie perfomante care să aducă competitivitate produselor româneşti, însa decizia Ministerului Mediului legată de plata acestei taxe de către producători va aduce falimentul fabricilor mici şi mijlocii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!