Taxa pe deşeuri

Taxa pe deşeuri
Deva – Românii vor plăti, după aderarea României la UE, o taxã pentru gestionarea deşeurilor electrice şi electronice în valoare de doi până la 15 euro, potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologie a Informaţiei şi Comunicaţiilor, Valentin Negoiţă.

„Taxa va fi diferită, în funcţie de greutatea produselor. Pentru că obiectele din zona IT sunt mai uşoare, taxa va fi de doi până la 10 euro. Taxa pentru electrocasnice va fi cuprinsă între 15 şi 20 de euro”, a declarat, Valentin Negoiţă. Taxa se va achita la cumpărarea din magazin a produselor. Ea va fi aplicată pe clase, media taxei pentru gestionarea deşeurilor electrice şi electronice fiind de cinci -şase euro pe produs.

Centre de colectare
După integrarea în Uniunea Europeană, autorităţile vor trebui să înfiinţeze centre de colectare a deşeurilor electrice si electrocasnice. Aceasta pentru a nu polua mediul.

Existenţa centrelor nu va mai permite nici populaţiei să arunce unde vrea aceste produse atunci când vor dori înlocuirea lor.

Deşeurile de acest gen vor trebui predate unui astfel de centru de colectare, unde se va realiza dezasamblarea lor, recuperarea materialelor ce pot fi refolosite şi stocarea, iar apoi neutralizarea celor considerate cu efect nociv asupra mediului înconjurător.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase