„Taxa pe lăcomie” destabilizează companiile

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
„Taxa pe lăcomie” destabilizează companiile
Taxarea operatorilor din telecomunicaţii şi economie va duce la perturbarea pieţelor comerciale.

Mediul de afaceri trage un semnal de alarmă după ordonanţa de urgenţă care institute aşa numita „taxă pe lăcomie”. Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) vrea o întâlnire de urgenţă cu Ministerul de Finanţe.

„Ținând cont de rolul important al comunităților de business în economia românească, apare, în mod mai mult decât necesar, obligația dezbaterii cu actorii economici afectați de măsurile impuse de respectiva Ordonanță, precum și obligația guvernanților de elaborare într-o manieră transparentă a deciziilor cu impact major asupra economiei”, spune preşedintele UNPR, Ioan Lucian.

Ținând cont de derularea accelerată a elaborării, adoptării și aplicării Ordonanței în cauză, Uniunea Națională a Patronatului Român atrage atenţia asupra consecinţelor care se resfrâng asupra mediului de afaceri.

„Perturbări majore”

Marcela Vaida, vicepreședintele comisie economice UNPR vorbeşte despre impactul direct al prevederilor privind impozitarea activelor societăților bancare asupra costurilor creditării.

„Firmele care utilizează această formulă de finanțare, vor resimți rapid şi direct acest cost suplimentar, cu efect imediat asupra bugetelor companiilor, destabilizând astfel cash-flow-ul fiecărei afaceri”, spune vicepreşedintele Marcela Vaida.

Aceasta atrage atenţia şi asupra impactului indirect al creșterii taxării operatorilor din telecomunicații și energie, prin creșterea costurilor de exploatare și implicit ale prețurilor produselor finale.

„Pot apărea în acest fel, perturbări majore ale piețelor comerciale, achizitorii și consumatorii nepermițându-și prețuri deja mărite de inflația galopantă a anului 2018”, spune Marcela Vaida.

Indirect, aceste măsuri vor duce la degradarea condițiilor de business ale fiecărei entități, cu consecințe probabile în falimentul unui număr semnificativ de firme mici și chiar mijlocii, firme care nu vor putea absorbi presiunea transmisă asupra lor direct, dar și indirect, prin lanțul operațional.

„Consecvent modului constructiv de a interacționa cu orice instituție importantă a statului român, Uniunea Națională a Patronatului Român va iniția câteva întâlniri cu toți cei care, într-o formă sau alta, își pot aduce aportul la elaborarea unor legi care să facă din mediul de afaceri din România, unul cu adevărat prietenos.Vom propune și Ministerului Finanțelor Publice întâlniri cu agende de discuții ce vor cuprinde propuneri concrete din partea confederației noastre”, a spus Ioan Lucian.

Taxa pe „lăcomie” va fi aplicată trimestrial

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, printr-o Ordonanță de Urgență (OUG), „taxa pe lăcomie”, prin care băncile plătesc un impozit pe active, dacă nivelul ROBOR aplicat creditor depășește 2%.

Inițial, în proiectul de act normativ, impozitarea începea de la un nivel al ROBOR de peste 1,5% pentru indicele la 3 luni și la 6 luni. Taxa de lăcomie va fi de 0,1%, pentru un ROBOR aplicat creditelor de 2-2,5%, de 0,2% pentru 2,5-3%, de 0,3% pentru 3-3,5%, de 0,4% pentru 3,5-4%, iar pentru nivelurile de peste 4% ale ROBOR cu 0,5% va fi aplicat în plus o cotă de 0,2.
Această taxă se aplică trimestrial, la nivelul valorii activelor financiare ale băncilor de la finele fiecărui an.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a precizat, vineri, în cadrul unor declarații la Guvern, după ședință, că această propunere, s-a bazat pe „Raportul asupra stabilității financiare”, ediția din decembrie 2018 și pe datele Băncii Centrale Europene, date „care evidențiază un comportament inadecvat față de cetățeni”.

Ministrul Finanțelor a reamintit că randamentul capitalului pentru băncile din România este de aproape 20%, în condițiile în care minimul impus este de 8%. În plus, acesta a motivat că, în prezent, dobânda pentru creditele ipotecare este de aproximativ 6%, iar cea pentru depozite este în medie de 1%.

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, a spus, în cadrul declarațiilor de presă că un alt motiv al acestor decizii este acela că doar 75% din banii „românilor depozitați la bănci se întorc în nevoiele românilor”. Acesta s-a referit la faptul că raportul credite/depozite este de aproximativ 80%.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor