Taximetrist casapit cu satârul

În noiembrie 1995, oradeanul Albert Nagy (29 ani), de la Felix Taxi, a fost gasit pe strada Facliei cu capul zdrobit de lovituri cu un satâr si o maciuca, masina sa fiind plina de sânge. Cortegiul mortuar al victimei a fost însotit de o coloana de aproape 2.000 de taxiuri, fapt ce a tinut capul de afis al presei locale la acea vreme.

La doar trei luni, anchetatorii i-au retinut ca suspecti pe Mihai Moldoveanu – fost luptator în trupele speciale ale armatei, Giorgica Honciuc – fost politist si Gabriela Rotariu.
Potrivit procurorilor, cei trei l-au omorât pe taximetrist pentru a-l jefui, dupa care, la mai putin de o ora, au atacat alt taximetrist, tot pe strada Facliei. Însa Vayna Tibor, de la Felix Taxi, s-a aparat, a fugit si si-a alertat colegii, de teama carora Honciuc si Rotariu au sarit în Cris, unde au stat cam 40 de minute.

În 8 iunie 1998, Tribunalul Bihor i-a condamnat pe Moldoveanu si Honciuc la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, iar pe Rotariu Gabriela la 10 ani de închisoare pentru tainuire si tentativa de tâlharie.

La recurs, Curtea de Apel Oradea ia în consideratie faptul ca victima ar fi avut datorii la camatari si, în baza unor noi declaratii, îi achita pentru acuzatia de omor si mentine doar condamnarile pentru tentativa de tâlharie.

Însa procurorii fac recurs la Curtea Suprema de Justitie care, pe 7 noiembrie 2000, anuleaza achitarea de la Curtea de Apel Oradea. Anul trecut însa, Moldoveanu a dat în judecata Statul Român la Strasbourg, sustinând ca a stat ani buni dupa gratii fara sa fie vinovat.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !