Taxiurile orădene, la control

2Comentarii
Taxiurile orădene, la control
Autorităţile au reluat acţiunile de depistare a taximteriştilor care ignoră legea, deşi sunt şoferi profesionişti. În doar trei ore, poliţiştii şi lucrătorii Autorităţii Rutiere Române şi Registrului Auto Român şi ai au aplicat 19 amenzi doar în zona Gării din Piaţa Bucureşti, acolo unde îşi fac veacul îndeosebi „piraţii” auto.

„Poliţişti din cadrul S.P.R. Bihor au acţionat vineri, în intervalul 12.00 – 15.00, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi Bihor, specialişti A.R.R. Bihor şi R.A.R. Bihor în zona staţiei C.F.R. Oradea, pentru a verifica legalitatea activităţii de taximetrie. Astfel, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 2.950 lei, îndeosebi pentru opriri neregulamentare, în număr de 13”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, subinspector Alina Dinu.

De asemenea, au mai fost amendaţi câte un taximetrist pentru lipsa atestatului profesional, ignorarea centurii şi aplicarea de folie fumurie. „Totodată a fost reţinut un certificat de înmatriculare pentru folii aplicate pe parbriz şi lunetă”, mai declară subinspector Alina Dinu.

 

 

 

Parcări supra-licitate

Nu doar parcarea de la Gară pare prea mică pentru taximetriştii care nu se sfiesc să oprească şi unde le este interzis. Aglomerarea de taxiuri ne-a mai fost sesizată de către cititori la staţia de la Piaţa „1 Decembrie” (în spatele blocului Cicero), la discoteca No Problem (foto), lângă localul „Colors” de pe bulevardul Dacia etc.

„Destui taximetrişti opresc în afara staţiei lor de parcare. Claxonează toată ziua şi blochează accesul autoturismelor riveranilor. S-a amenajat o parcare în faţa Finanţelor aşa că nu înţeleg de ce a trebuit să se dărâme şi bordura care bloca ieşirea din spatele blocului Cicero direct în strada Dimitrie Cantemir. Înainte doar locatarii din Cicero parcau în spatele blocului iar acum e o hărmălaie şi un du-te vino non-stop”, ne-a spus profesorul Alexandru B. care locuieşte în blocul Cicero.

 

 

 

Războiul autorizaţiilor

Pe 20 februarie, administratorii câtorva companii orădene de taxi au reproşat municipalităţii că vrea să retragă 300 de autorizaţii de taxi. „Noi cerem doar să se aplice corect legea, însă Primăria găseşte tot felul de chestiuni ca să retragă autorizaţiile. Administraţia spune că retrage autorizaţiile celor care nu au fost la verificare, însă o fac pentru că sunt alţii care trebuie să le primească”, acuza recent Vasile Stana, administratorul unei firme de taxi.

„Aplicăm Legea 265/2007, care prevede clar că pot practica taximetria numai cei care au maşinile în proprietate sau în leasing. Legea a prevăzut termenul de 6 septembrie 2007, până la care cei cu maşini închiriate trebuiau să se prezinte la PMO pentru verificarea documentaţiei şi semnarea angajamentului că până la 1 decembrie 2007 vor intra în proprietatea maşinilor. PMO nu are bază legală pentru a permite efectuarea activităţii de taximetrie pentru cei care nu s-au încadrat în termenul legal”, a replicat Primaria Oradeaprintr-un comunicat.

 

Cristian Horgos

 

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor