Proiectul a fost iniţiat de profesoara Mihaela Biriş de la Şcoala Gimnazială nr.1 Săcădat şi a avut drept scop implicarea elevilor şi a comunităţii locale în identificarea şi valorificarea resurselor turistice locale în vederea promovării acestora în peisajul turistic bihorean.
Se tot vorbeşte de mulţi ani în ţară de potenţialul turistic de care dispunem şi de faptul că punerea sa în valoare ar aduce beneficii consistente investitorilor, locuitorilor din ariile turistice, statului român şi chiar turiştilor prin lărgirea orizontului de cunoaştere.
Pornind de la aceste considerente, a fost lansat acest proiect deoarece s-a considerat că obiectivele turistice din zona rurală sunt mai greu accesibile publicului larg decât cele din mediul urban. Astfel, acest proiect şi-a propus aducerea în prim plan a ceea ce are mai frumos satul românesc, care pe lângă portul popular, obiceiurile etnografice şi folclorice, ascunde frumoase şi importante obiective turistice naturale sau antropice.
Bucate tradiţionale
În proiect s-au înscris şcoliile din Săcădat, Săbolciu, Ineu, Husasău de Criş şi Oşorhei. Fiecare şcoală participantă a pregătit câte o prezentare ppt cu tema „Resursele turistice din orizontul local şi valorificarea lor”, un afiş de promovare turistică cu titlul „Te invit în satul meu” şi o mâncare tradiţională. Cei prezenţi s-au bucurat de spectacolul oferit de elevii Şcolii Săcădat, care au pus în scenă o şezătoare din satul lor. La final elevii participanţi au fost răsplătiţi cu premii dar şi cu bucate tradiţionale (vărzare, gogoşi, sarmale) oferite de către organizatori cu sprijinul unui grup de părinţi inimoşi.
După gustare, participanţi la proiect s-au îmbarcat într-un autocar şi s-au deplasat în fiecare din localităţile înscrise în concurs, unde elevii s-au transformat în ghizi turistici pentru colegii lor, prezentându-le la faţa locului obiectivele turistice cu care se poate mândri satul lor.
Ultima etapă a proiectului v-a fi realizarea unei broşuri prin care participanţii să îşi promoveze obiectivele turistice din orizontul local.
Deoarece s-a bucurat de un adevărat succes atât din partea elevilor cât şi a comunităţii locale organizatori şi-au propus pentru anul viitor o nouă ediţie a proiectului la care speră să participe cât mai multe şcoli, oferind astfel, posibilitatea elevilor din mediul rural să socializeze între ei iar prin activităţile întreprinse să poată descoperii noi ideei de promovare a valorilor turistice din satul lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!