Teatru de 4 milioane de lei la Săcueni

De Veronica Bursaşiu
Participanții la ceremonia de înmânare a ordinului de începere a lucrărilor.
Participanții la ceremonia de înmânare a ordinului de începere a lucrărilor. - © Foto: Beres Csaba
Orașul are o viață culturală intensă, iar investiția va deservi întreaga Vale a Ierului.

Manuela Irina Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții (CNI) a înmânat, joi, Ordinul de începere a lucrărilor la Casa de cultură din Săcueni directorului companiei SC Simbac SA Oradea Neculai Manolică. Lucrările sunt în valoare de 4 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 16 luni.

„ Săcueni-ul a mai avut până acum trei proiecte câștigătoare pentru această clădire, care din păcate zăcea închisă de aproape 10 ani, fiindcă devenise insalubră, periculoasă într-atât se deteriorase. Nici unul dintre aceste proiecte câștigătoare nu a reușit să intre la finanțare până acum, fiindcă de fiecare dată au fost reluate procedurile. Acum avem și un ordin de începere al lucrărilor, și un diriginte de șantier și sperăm că într-un an și șase luni acolo va funcționa un Complex Cultural. Pe lângă reabiliare se vor face și lucrări de extindere. Clădirea a fost construită în anii 1960, deci necesită o reactualizare. În cadrul acestui Complex Cultural pe care Săcueni-ul îl merită din plin, deoarece are o viață culturală intensă, va funcționa și un Teatru. Este necesar fiindcă școala cu peste 2000 de copii are și o trupă de teatru care a câștigat premii la nivel național și internațional și cinci coruri. Iar acești artiști nu aveau până acum unde să se manifeste, să facă repetiții”, a explicat deputatul Szabo Odon, participant la eveniment.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !