Poate că numai dispariţia maestrului Radu Beligan în pragul weekend-ului a făcut ca presa orădeană să nu cuprindă nici măcar o ştire despre instalarea în sufletele românilor a unui doliu naţional asumat. Pentru că se ştie, marele om de teatru iubea oraşul Oradea, „pentru ţinuta sa puternic românească şi caracterul lui cosmopolit”. Pentru el constatarea citată nu era un paradox ci o simbioză valoroasă, evidentă.
A fost oaspetele scenei orădene nu numai cu reprezentaţiile bucureştene în turneu ci şi un colaborator de mare valoare al producţiilor noastre. Ar fi de ajuns să amintesc de monografia teatrală dedicată prietenului său, Tudor Muşatescu, la împlinirea celor 80 de ani de la naşterea scriitorului, de spectacolul „Ale vieţii valuri”, rămas în memoria multor iubitori de teatru, prin turneele întreprinse în ţară şi mai ales în stagiunile permanenete de pe litoral, unde a jucat alături de actorii trupei orădene, aducând cu el şi invitaţii de marcă, Marin Moraru, Mişu Fotino, Octavian Cotescu şi regizorul Ion Cojar, ultimul adjunctul domniei sale în acea vreme la Naţional. Îi plăcea să spună că „a mutat Teatrul Naţional din Bucureşti la Oradea”.
Despre o scenă demnă de ţinut minte
După ce acel careu de aşi fantastic din „Zvoniştii” – Beligan, Moraru, Fotino, Cotescu – devenise pe scena orădeană un unicat, subliniat şi de presă, constituind singura întâlnire a „celor patru” în acelaşi spectacol, sub aceeaşi regie, în preajma turneului naţional cu final pe litoral, suntem anunţaţi de marele cardiolog dr. Pop de Popa, că „domnul Cotescu nu mai poate juca în spectacolul „Ale vieţii valuri”, fiindu-i interzise şi cele mai mici emoţii…
Ne gândim şi la o înlocuire, găsim şi actorul cuvenit, dar când să pornim repetiţiile, are loc o discuţie – Beligan, Cojar, Cotescu – în care Cotescu îi imploră să nu ţină cont de indicaţia medicilor şi să îl „aştepte” neapărat la spectacolul de la Constanţa… „Pe proprie răspundere!…Înţelegeţi?… Nu pot altfel!…” A venit direct la Constanţa… Sceneta lor încheia prima parte a reprezentaţiei… Intrarea lui Cotescu în scenă a dus totul la paroxism. În culise trupa înlemnise… Publicul aplauda la fiecare replică, prelungind spectacolul cu o veselie teribilă, neştiind nimic despre marea încercare a actorilor.
Când a căzut cortina, Octavian Cotescu s-a aruncat în braţele domnului Beligan, cu lacrimi în ochi, repetând: „Am revenit, meştere… Am revenit!” Cei patru au părăsit scena, reaşezându-se în cabină, în formaţia impusă de spectacol: Beligan, Moraru, Fotino, Cotescu…. Când publicul aplauda frenetic cu bucuria reînceperii părţii secunde a spectacolului, cu alţi actori în scenă, maestrul Beligan a rostit această replică replică de neuitat: „ Îţi mulţumesc Tavi… Teatrul este viaţa şi moartea noastră”…
Mircea Bradu
Citiți principiile noastre de moderare aici!