Teatrul Românesc la Oradea după Marea Unire. Teatrul de Vest

Dupa Unirea Transilvaniei cu tara, clujenii au solicitat, pe buna dreptate, înfiintarea unui teatru în limba româna. În anul 1919 ia nastere mult doritul Teatru National, în fruntea caruia, pe deplin justificat, a fost desemnat un artist si un animator de exceptie: Zaharia Bârsan, „rar suflet de artist, curat si entuziast”.

„Visul meu – a scris el – teatrul din Ardeal. Am fost chemat sa-l fac.
Bucurie mai mare cine si ce mi-ar fi putut da?”.

Din nefericire, începutul fiind greu, dificultatile adesea insurmontabile,
Zaharia Bârsan n-a rezistat mult. Trupa alcatuita de el însa, din
actori buni si foarte buni de la teatre din Bucuresti (National, Comp. Bulandra)
si de la Iasi, avea sa demonstreze capacitatea de a interpreta marile roluri
din dramaturgia clasica si contemporana: Olimpia Bârsan, Sonia Cluceru,
Al. Ghibericon, Dem Mihailescu Braila, Constantin Simionescu (care va veni la
Oradea, unde va juca pâna la sfârsitul vietii), Sica Alexandrescu
(viitorul regizor)… sunt doar câtiva din cei care vor juca Moliere („Avarul”),
Gogol („Revizorul”), Caragiale („O scrisoare pierduta”),
Hasdeu („Razvan si Vidra)”… si, nu în ultimul rând,
ba chiar în primul, piesele lui Zaharia Bârsan, „Se face ziua”
si „Poemul Unirii”.

Viitorul director al Nationalului clujean, poetul si dramaturgul Victor Eftimiu,
va continua Programul lui Zaharia Bârsan, promitând ca scena va
gazdui „tot ce are neamul acesta mai frumos si mai înaltator”.

Repertoriul, ambitios, era alcatuit din piese importante: „Vlaicu Voda”,
„Azilul de noapte”, „Bolnavul închipuit” sau din
comedii bulevardiere, dar toate bazate pe talentul incontestabil al artistilor.

Ideea organizarii de stagiuni permanente în orasele din Vestul tarii
prinde contur, fiind unul din punctele statutului STR.

Asa se face ca, pe lânga turneele Nationalului din Bucuresti (în
1921 la Oradea se dau reprezentatii, „Rata salbatica” de Ibsen si
„Institutorii” de Otto Ernst) sau al trupei lui Petre Sturza (în
1922, cu dramele „Falimentul” de Bjornson si „Samson”
de Bernstein si cu o comedie, „Scandalul”), Teatrul National din
Cluj începe seria reprezentatiilor la Oradea, în seara de 9 noiembrie
1921, cu spectacolul „Chemarea codrului” de G. Diamandy. Entuziasm,
batai cu flori. Oradenii au avut posibilitatea sa vada în acea prima stagiune
permanenta 12 premiere (între ele, „Necunoscuta” de Bisson,
O „casnicie” de Gh. Ursache, „Heidelbergul de altadata”
de Meyer – Forster, „Cerere în casatorie” de Cehov, „Romantiosii”
de Rostand, „Azilul de noapte” de Gorki…).

Mentionam faptul îmbucurator ca românii jucau autori maghiari (Lengyel
cu piesa mult jucata „Taifun”, Madach Imre cu „Tragedia Omului”),
iar artistii maghiari jucau autori români (Ion Minulescu cu „Manechinul
sentimental”, si Victor Eftimiu cu „Prometeu”).

În 1924 a avut loc primul turneu subventionat al Nationalului clujean
în Transilvania. La Oradea s-au reprezentat spectacolele „Trandafirii
rosii” de Zaharia Bârsan, „Morcovel” de Renard, „Vicleniile
lui Scapin” de Moliére.

„La Oradea Mare artistii au fost îndelung aplaudati” – scrie
gazetarul de la „Patria”.

În anul 1922, trupa lui Aristide Demetriade repurteaza un succes imens
atât la Oradea, cât si la Beius, cu „splendidele reprezentatii”
„Ruy Blas” de V. Hugo, cu „Rivala” de Kistemaeckers
si „Însir’te margarite”, de V. Eftimiu.

O mare prietenie se va naste între Demetriade si beiuseni, acestia numindu-si
cladirea lacasului teatral cu numele maestrului iubit.

În 1925, la Oradea are loc o superba sarbatoare prin care maestrul Constantin
Nottara este omagiat cu prilejul împlinirii a 50 de ani de remarcabila
prestatie pe scenele din tara. Omagiind un mare artist, oradenii aduceau de
fapt omagiul lor Teatrului.

Si tot acum Camil Petrescu va observa într-un articol ca „se proiecteaza
cu multa enervare un teatru de Vest”.

Elisabeta Pop si Victoria Balint