Ştef, dat afară de la Bibliotecă

32Comentarii
Ştef, dat afară de la Bibliotecă
ORADEA – Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, i-a cerut în această dimineaţă demisia lui Traian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai. „I-am cerut demisia domnului Ştef şi l-am anunţat că dacă nu şi-o dă îl demitem noi!”, ne-a declarat Ţîrle.

Ştef e acuzat de Ţîrle de faptul că a plecat în Franţa, într-o delegaţie, pe bani publici, deşi şeful CJ i-a refuzat acestuia finanţarea delegaţiei. „Eu cred că şeful unei instituţii aflate sub tutela CJ trebuie să ţină cont de ce zicem noi. Iar el nu a ţinut cont”, explică Ţîrle.

 

Ştef îi ceruse lui preşedintelui Ţîrle 10.000 de euro din bugetul Consiliului Judeţean pentru a-şi finanţa delegaţia, care cuprindea circa 30 de persoane. Cum Ţîrle l-a refuzat, Ştef a luat banii din bugetul Bibliotecii. Numai că bugetul Bibliotecii e aprobat în fiecare an de către CJ Bihor, iar banii nu pot fi luaţi dintr-o parte şi folosiţi în altă parte fără aprobarea prealabilă a forului tutelar, în cazul acesta Consiliul Judeţean.

 

Preşedintele CJ Bihor îi mai impută lui Ştef nereguli în ceea ce priveşte circuitul ieşirilor şi intrărilor de cărţi din Bibliotecă, aspecte semnalate de către Corpul de Control al preşedintelui CJ.

 

Tot şeful CJ anunţă că va face schimbări şi la vârful altor instituţii din subordinea forului judeţean, în cazul în care se constată un management prost.

Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a mai ţinut să spună că se gândeşte serios să-i facă o plângere penală lui Traian Ştef, directorul Bibliotecii pe care-l va demite în următoarele zile.

 

Calin Corpas



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor