Telefoane smulse de la ureche

Telefoane smulse de la ureche
ORADEA – La Poliţia Municipiului Oradea au fost înregistrate anul acesta aproape 80 de plângeri de tâlhării, în jumătate din cazuri autorii fiind deja identificaţi.

„În acest an au fost înregistrate 79 de infractiuni de tâlharie pe raza municipiului
Oradea. Dintre acestea cele mai multe sunt smulgeri de telefoane mobile si lantisoare
din gât. Constatam totusi un trend descendent al infractiunilor de tâlharie, fata
de anul trecut, când în aceeasi perioada au fost raportate 84 de astfel de infractiuni”,
spune comisarul Adrian Bucur, adjunctul sefului Politiei Muncipiului Oradea.

Politistii spun ca cel mai adesea telefoanele mobile sunt smulse de catre hoti
de la proprietari în timp ce acestia vorbesc la telefon, dupa care fug si se
fac nevazuti. Oamenii legii s-au confruntat si cu un caz inedit de operare:
hotul trecea pe lânga victime cu bicicleta si le smulgea telefonul din mers.

„Având în vedere ca urmeaza sezonul estival, când numarul tâlhariilor prin
smulgere creste, îi sfatuim pe oameni sa fie mai precauti si sa se fereasca
sa poarte bunurile de valoare la vedere. Le recomandam parintilor sa nu le dea
copiilor telefoane foarte scumpe, pentru ca sunt mai expusi victimizarii. Cei
mai multi tâlhari nu sunt recidivisti, dar când vad un copil cu un telefon mobil
de valoare sau bijuterii îl ataca”, mai recomanda comisarul Adrian Bucur.

Politistii îi îndeamna pe cei care au cazut prada hotilor sa sune imediat la
Politie la numarul de urgenta 112.

„De cele mai multe ori daca nu actionezi în primele 15 minute de la comiterea
infractiunii, nu mai poti face nimic pentru ca hotul dispare, si chiar daca
este depistat ulterior, bunurile nu mai sunt recuperate”, mai spune adjunctul
sefului Politiei Muncipiului Oradea.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase