Tenis de masă la Tămăşeu

Tenis de masă la Tămăşeu
TAMASEU – La Casa de Cultură a avut loc o competiţie internaţională de tenis de masă organizată de CS Tibclau Oradea, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport, Primăria şi Consiliul Local Tămăşeu. Cupa de Toamnă a reunit la start 50 de sportivi din România şi Ungaria.

Au fost prezenţi 50 de sportivi de la AS Ping-Pong Salonta, CS Metalul Salonta, CS Tiblcau Oradea, Voinţa Satu Mare şi două formaţii din Ungaria, din Békéscsaba şi Sarkad. La masculin a fost nevoie de organizarea unor tururi preliminare pentru a se putea stabili tabloul principal de 16, unde competitorii s-au duelat în cadrul a două grupe de câte opt. La masculin, ordinea finală a fost:

1. Horvat Tibor, 2. Csepregi Sandor (ambii Ping-Pong Salonta), 3. Jambor Zoltan (Békéscsaba). Ierahia finală în competiţia feminină a fost următoarea: 1. Drăguş Réka (Voinţa Satu Mare), 2. Kölüs Rozalia (Sarkad), 3. Egyed Iulia (Tibclau). Festivitatea de premiere a fost oficiată de consilierul local Németi Gyula, preşedintele de onoare al CS Tibclau, care le-a înmânat câştigătorilor cupe şi diplome oferite de către DSJ, care a fost reprezentată de inspectorul Iosif Korodi şi Gheorghe Grădinaru.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase