Tensiuni și replici dure în ședința pentru votarea bugetului

De Dan Birta și Călin Corpaș
3Comentarii
Tensiuni și replici dure în ședința pentru votarea bugetului
Angajații DGASPC Bihor au pichetat, miercuri, 25 aprilie, de la ora 10:30, Consiliul Județean Bihor pentru plata a doar 70% din salarii.

Bugetarii spun că nu-și pot întreține familiile și plăti ratele la bănci din cauză că aleșii judeţeni nu și-au votat bugetul pe acest an. „Peste câteva zile sărbătorim 1 Mai – Ziua internaţională a muncii fără salarii. Să vă fie ruşine! Nu mergem de aici până nu votaţi bugetul, să ne putem primi salariile. În 2016 am fost cu familiile la vot. V-am votat, acum luptaţi pentru interesele voastre. Ruşine să vă fie!”, strigau protestatarii în faţa CJ Bihor.

„Ratele nu au culoare politică!”, „Votaţi, nu boicotaţi!”, „Vouă nu vă pasă, ce punem la copii pe masă!”, „Nu politizaţi! Bugetul aprobaţi!”, erau câteva dintre pancardele afişate de sindicalişti .

O delegație a protestatarilor a urcat în sala de ședințe pentru a pune presiune pe consilieri să voteze bugetul. Într-o altă parte a parcului din faţa CJ Bihor, în tăcere, se adunaseră câteva zeci de persoane îmbrăcate în negru. Am aflat că erau angajaţii Filarmonicii şi ai Teatrului Szigligeti, care erau şi ei nemulţumiţi pentru neplata salariilor.

Deşi aveau aceleaşi doleanţe, parcă luptau pe alt front decât angajaţii DGASPC Bihor. Poate că sorţii de izbândă ar fi mai mari dacă toţi bugetarii ar lupta împreună pentru banii pe care merită să îi primească.

Surpriza la vot!

Bugetul județului a trecut, după tensiuni și replici dure intre conducerea CJ Bihor și Opoziția PNL. Consilierul județean PNL, cunoscutul interpret de folclor Cornel Borza a fost cel care a abdicat de la poziția PNL și a votat pentru adoptarea bugetului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor