17. ianuarie 2012 09:46; Reactualizat la: 17.01.2012 09:46


Tentativa de iarna, invinsa cu … soare

Tentativa de iarna, invinsa cu … soare
Cei de la RER spun că au patrulat toată noaptea, taximetriştii strâmbă din nas.

Prima zi de şcoală după vacanţa de sărbători a prins Oradea sub un strat subţire de zăpadă, cu polei pe străzi şi trotuare. Chiar în condiţiile în care Municipalitatea şi RER Ecologic anunţă că au scos utilajele la deszăpezit de duminică seara, rezultatul nu a reuşit să-i mulţumească pe toţi participanţii la trafic.

„Ca urmare a căderilor de zăpadă de ieri seară, utilajele RER au ieşit în teren începând de luni noapte de la ora 7:30 până dimineaţa la ora 3:00. Şase utilaje au împrăştiat antiderapant solid, nisip şi sare, iar 3 cisterne au distribuit clorură de calciu. Până acum au fost împrăştiate 180 tone de nisip, 165 tone de sare şi 40 tone de clorură de calciu”, se arată într-un comunicat al Primăriei. Conform acestuia, utilajele au acţionat prima dată în zona podurilor Decebal, Sovata, Traian Blajovici, Vaporului etc, iar apoi au continuat cu intrările şi ieşirile din oraş.

Cei mai harnici

„Eu am ieşit la cinci dimineaţa la servici şi era dezastru pe străzi. De pe Corvin până pe Ştefan cel Mare, pe Dacia, la fel şi în Cantemir, era polei şi zăpadă încheţată. Dacă aruncau ceva, sunt sigur că se vedea dar nu cred. De la cinci, când am ieşit şi până pe la opt, în astea trei ore am văzut vreo 3 sau patru maşini de la RER dar nu s-a simţit”, spune M. Zoltan, şofer de taxi. La orele amiezii traficul intrase deja în normal şi pe străduţele neatinse de materiale le antiderapante. „S-a înmuiat şi poleiul de la soare, şi merge bine acum”, spune şoferul.

Cei mai harnici şi mai conştiincioşi dintre orădeni, au fost, ca de obicei, seniorii oraşului. În jurul orelor 9.00, mai mulţi vârstnici ieşiseră la curăţat trotuarele pe străduţele din centru. Şi muncitorii de la RER au ieşit la aruncat de sare şi nisip pe trotuare, astfel că spre amiază, cu acumularea de grade în termometru, pietonii au putut circula mai în siguranţă.

C.Gh.

Taguri: , ,

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren